Telekom Romania, partener principal pentru al şaptelea an consecutiv la Internet & Mobile World, va prezenta soluţii de smart mobility şi smart education în cadrul ediţiei din 2018
- Soluţiile de smart mobility prezentate în cadrul IMW 2018 vizează managementul transportului public, alimentarea vehiculelor electrice şi bike sharing;
- Soluţiile de smart education pe care Telekom Romania le va expune în cadrul evenimentului includ catalogul electronic, prin intermediul căruia elevii, profesorii şi părinţii pot interacţiona permanent şi tabla interactivă.
Telekom Romania este pentru al şaptelea an consecutiv partener principal al Internet & Mobile World, eveniment care va avea loc pe 3 şi 4 octombrie la Romexpo. Anul acesta, Telekom Romania va prezenta câteva soluţii inteligente de smart mobility şi smart education în spaţiul expoziţional din cadrul evenimentului dedicat tehnologiei, care se va derula pe parcursul a două zile. Toate aceste soluţii sunt în linie cu viziunea grupului Deutsche Telekom în ceea ce priveşte inovaţia tehnologică şi au rolul de a contribui la creşterea gradului de digitalizare a mediului economic la nivel naţional.
O soluţie inteligentă pentru managementul transportului public, o alta pentru alimentarea vehiculelor electrice şi o soluţie integrată de bike sharing sunt cele trei solutii de smart mobility despre care vizitatorii expoziţiei vor putea afla detalii la standul Telekom Romania. Catalogul electronic şi tabla interactivă se vor afla şi ele printre soluţiile prezentate anul acesta, sub umbrela smart education.
Miroslav Majoros, CEO Telekom Romania va fi prezent la eveniment şi va expune strategia companiei de susţinere a dezvoltării şi eficientizării economiei româneşti prin intermediul tehnologiei şi digitalizării.
Soluţia Telekom pentru managementul transportului public contribuie la optimizarea calităţii transportului public şi la îmbunătăţirea experienţei călătorilor. Prin intermediul acestei soluţii, municipalităţile pot planifica mai uşor activitatea tuturor vehiculelor din reţea şi au acces în timp real la informaţii despre traseul şi starea de funcţionare a vehiculelor. Aceste informaţii le ajută să îmbunătăţească programul de mentenanţă a parcului auto, să optimizeze vânzarea biletelor, să gestioneze mai uşor situaţiile neprevăzute apărute pe rutele vechiculelor, să îmbunătăţească orele de funcţionare pe baza numărului de pasageri şi să gestioneze mai eficient semafoarele. Beneficiile pentru cetăţeni se traduc în îmbunătăţirea experienţei generale de utilizare a transportului public şi reducerea timpului de aşteptare.
Plecând de la nevoia de eficientizare a mobilităţii în zonele urbane aglomerate şi necesitatea de reducere a impactului transportului asupra mediului înconjurător, prin utilizarea unui mijloc de transport care nu produce noxe, precum bicicleta, Telekom a lansat o soluţie inteligentă de mobilitate de tip bike sharing. Creată cu scopul de a veni în sprijinul proprietarilor de biciclete destinate închirierii, soluţia, implementată în staţii de bike sharing special amenajate, include un terminal de închiriere inteligent unde poate fi achitată cursa, o staţie cu sistem de blocare electromagnetic şi un sistem de alimentare cu energie. Prin intermediul unei aplicaţii concepută pentru comunicarea facilă a informaţiilor legate de închirierea bicicletelor, utilizatorii sunt ghidaţi pentru a localiza staţiile de bike sharing, a debloca bicicletele şi a le parca atât pe traseu, cât şi la finalul cursei.
În cadrul Internet & Mobile World 2018, Telekom Romania va prezenta o soluţie inteligentă pentru alimentarea vehiculelor electrice, care vine în sprijinul furnizorilor de servicii de alimentare electrică, proprietarilor de parcări şi conducătorilor de vehicule electrice, facilitând accesul la punctele de alimentare. Prin intermediul unei platforme ITC găzduită în cloud şi instalată pe infrastructura de alimentare, conducătorii auto au acces la o reţea internaţională de peste 10.000 de puncte de alimentare şi pot afla în timp real informaţii despre disponibiltatea reţelei, îsi pot rezerva loc pentru alimentarea vehiculului şi pot plăti contravaloarea serviciului.
Una dintre nevoile semnalate de sistemul educaţional din România, digitalizarea, este susţinută de Telekom Romania prin soluţii de smart education. Catalogul electronic contribuie la îmbunătăţirea procesului educaţional, eliminarea acţiunilor birocratice şi creşterea interacţiunii dintre elevi, părinţi şi profesori. Soluţia face parte dintr-un pachet educațional integrat, conceput de Telekom Romania pentru şcoli, care include tabletă și conectivitate la internet, plus acces la platforma de management educaţional Adservio. Prin intermediul acestui pachet elevii, părinţii şi profesorii au acces permanent la subiecte predate la şcoală, teme, note, absenţe şi pot comunica oricând pe teme cu caracter educaţional.
Înțelegând nevoia permanentă de interactivitate şi modernizare a modului de realizare a prezentărilor şi a procesului de predare, Telekom Romania a creat un set de instrumente intuitive integrate într-un software dedicat mediului educațional, sub denumirea de tabla interactivă. Soluţia încurajează comunicarea, argumentarea și dezbaterile în cadrul procesului de învăţare şi creşte gradul de atractivitate a conţinutului prezentat. Tabla interactivă include interfață touchscreen cu timp de răspuns rapid, software în limba română, aplicații multidisciplinare specifice curriculei educaționale din România si funcții avansate de înregistrare, salvare și reaccesare a lecțiilor.
Despre Telekom Romania
Telekom Romania este un brand dinamic, care oferă servicii de telecomunicaţii fixe şi mobile complete, inovatoare, personalizate pentru o comunitate vastă de clienți, cu aproximativ 10 milioane de contracte de servicii.
Soluțiile noastre deschid o lume infinită de oportunități de a împărtăși cele mai frumoase și emoționante experiențe cu familia, prietenii, colegii și cu cei din jurul nostru. Misiunea noastră este să îmbogățim viețile oamenilor, oferindu-le acestora servicii integrate fixe și mobile, tehnologii de ultimă generație 4G, fibră optică, precum și Internet TV, care aduce utilizatorilor o nouă experiență de divertisment, cu acces la conținut exclusiv și de calitate, pe toate ecranele, și funcționalități interactive avansate. Telekom Romania este partenerul de încredere al companiilor, pentru care oferim soluții complete de comunicații și IT&C. Rețeaua noastră conectează oameni, mașini și conținut, pentru un viitor mai bun, mai sigur și mai simplu.
Telekom Romania este prezentă pe piața românească din 2014, după rebranding-ul comun al Romtelecom și COSMOTE România.
Telekom aparţine Deutsche Telekom, una dintre companiile lider global de telecomunicații integrate.
No Comments