Allview a dat start campaniei „Back to School”

Just another WordPress site

Allview a dat start campaniei „Back to School”

Cea mai nouă campanie de comunicare Allview Back to School, desfășurată sub sloganul „Indiferent cum va fi școala în viitor, un device ALLVIEW îți va fi de ajutor”, aduce o gamă variată de produse utilizatorilor, la oferte adaptate nevoilor actuale. În prim planul campaniei se află terminalele compatibile AVI – singurul asistent vocal în limba română, care se poate transforma într-o culegere virtuală pentru elevi, sau chiar într-un asistent personal al profesorilor.

Înainte de începerea noului an școlar, cele mai căutate device-uri ale momentului sunt disponibile la oferte speciale, tocmai pentru ca utilizatorii de orice vârstă să aibă acces la dispozitive capabile să le fie alături în activitățile de zi cu zi, fie ele educative sau profesionale.

Campania se desfășoară în perioada 3 – 30 septembrie, exclusiv online pe site-ul www.allview.ro/promo

Școala CLASICĂ vs. școala ONLINE

Contextul actual este o provocare pentru toată lumea, sistemul trebuie să fie mai creativ, flexibil și să găsească soluții adaptate noilor nevoi. Singura certitudine în acest moment este că școala va începe și va îmbina învățarea CLASICĂ cu cea ONLINE, în funcție de evoluția situației pandemice. Astfel, competențele digitale capătă o importanță aparte, iar școala devine nucleul care contribuie la dezvoltarea acestora. Pentru a face față noilor provocări, sistemul de învățământ românesc va trebui să se reinventeze pentru a corespunde cerințelor actuale, dar și tehnologiilor care îl pot face mai eficient.

Campania de toamnă Allview, se axează pe şcoală şi pe nevoile acesteia, utilizatorii fiind încurajați să urmărească desfășurarea ei pe întreaga perioadă a lunii septembrie, deoarece noi oferte vor fi adăugate săptămânal. În cadrul acesteia vor fi incluse, printre altele, smartphone-uri, tablete, laptop-uri, device-uri care ar putea contribui la procesul de învăţare şi comunicare între profesori şi elevi.

AVI – singurul asistent vocal inteligent în limba română, sprijin pentru elevi și profesori

AVI este singurul asistent vocal în limba română, capabil să interacționeze cu utilizatorul și să răspundă la întrebări din întreaga programă școlară (povești pentru copii: redă Capra cu Trei Iezi / literatură: Ce este genul liric?/ gramatică: ce înseamnă pleonasm? / matematică: ce este triunghiul dreptunghic?), sau prin generarea testelor de cultură generală cu o simplă comandă vocală (Start tabla înmulțirii, Start Artă plastică).

Pe de o parte, AVI vine în ajutorul cadrelor didactice prin sugerarea numeroaselor resurse multimedia, reprezentând în același timp un mijloc de motivare a copiilor în procesul de învățare.

Pe de altă parte, AVI îi ajută pe elevi să acopere întreaga programă școlară, furnizându-le numeroase avantaje: dobândirea și îmbunătățirea cunoștințelor, antrenarea în procesul de învățare, sursă de informare cuprinzătoare și ușor de accesat, generarea de teste pentru verificarea informațiilor asimilate, un partener de joc și învățare.

Despre Allview

Creat în 2004, Allview este brandul autohton de smartphone-uri și tablete numărul 1 din România. În 2010, Allview a fost prima companie din România care a lansat o tabletă PC, în anul 2011, primul smartphone sub brand românesc, iar în 2013 primul smartphone single SIM din portofoliu. În 2016, proiectul Allview Smart Home a diversificat portofoliul companiei cu o soluție complexă de automatizare și monitorizare a locuinței. În 2017 Allview a dezvoltat primul smartphone cu asistent vocal în limba română – AVI, iar la finalul lui 2018 a fost semnat contractul cu Google™ pentru comercializarea Smart TV-urilor cu Android TV™ și Google Assistant™ integrat. Brandul Allview este prezent pe piața IT&C din Polonia, Bulgaria, Germania, Spania, Ungaria, Olanda, Moldova, Republica Cehă, Malta, Grecia, Lituania, Letonia și Estonia. Viziunea Allview este de a oferi tehnologii avansate și accesibile, sub un brand românesc.

No Comments

Add your comment