Noi dispozitive au fost dezvăluite în cadrul evenimentului Huawei de la Viena
București, 21 octombrie 2021 – În cadrul evenimentului care a avut loc astăzi la Viena, Huawei Consumer BG a prezentat mult așteptatul smartphone – nova 9. Până pe 31 octombrie, HUAWEI nova 9 este disponibil pentru precomandă, împreună cu o pereche de HUAWEI FreeBuds 4, la prețul de 2.499 lei pe www.huaweistore.ro și în rețelele de retail partenere. Pe lângă noul smartphone, compania a prezentat și noul HUAWEI WATCH GT 3 și ediția limitată a căștilor HUAWEI FreeBuds Lipstick, care vor fi disponibile pe piața locală în luna noiembrie. Totodată, în cadrul evenimentului, Derek Yu, președintele Europei Centrale de Est, Nordic, Canada & Turcia al HUAWEI CB a prezentat și cele mai recente informații cu privire la business.
În fiecare an, Huawei investește mai mult de 10% din veniturile sale din vânzări în cercetare și dezvoltare. În ultimii zece ani, compania a ajuns să investească peste 720.000 de milioane CNY (112.602 milioane de dolari) în aceste domenii. Creșterea continuă, lucru care întărește poziția companiei pe piață. Potrivit Fortune 500, Huawei s-a clasat pe locul 44 în august 2021, ceea ce reprezintă o creștere de 5 locuri față de anul 2020. În plus față de aceste creșteri, compania se bucură și de o dezvoltare constantă a lanțului de magazine din întreaga lume. Ieri, la Viena, în Austria, spre exemplu, compania a deschis un nou magazin emblematic, care combină cele mai puternice caracteristici ale companiei, cum ar fi designul și tehnologia modernă.
Conform previziunilor, rezultatele bune obținute de Huawei în 2020 vor fi repetate și în acest an. Până în prezent, compania a generat venituri de 320,4 miliarde CNY (50,11 miliarde de dolari), marja de profit net ajungând la 9,8%, iar veniturile din secțiunea consumer business ajungând la 135,7 miliarde CNY (21,22 miliarde de dolari).
Creșterea continuă este crucială pentru companie, după cum spune Derek Yu: “Ne străduim în permanență să găsim și să dezvoltăm cele mai bune soluții pentru a le integra în produsele noastre, astfel încât să satisfacem așteptările tot mai mari ale clienților noștri. De asemenea, având în vedere aceste obiective, deschidem noi magazine, care nu sunt doar o dovadă a investițiilor noastre continue, ci permit și o apropiere și mai bună a brandului cu consumatorii săi. Până la sfârșitul anului 2020, Huawei avea aproximativ 60.000 de magazine, zone de afișare și ghișee de afișare la nivel internațional, inclusiv peste 5.000 de magazine tip experience store și continuăm să creștem.”
Dispozitive apreciate
Succesul produselor Huawei este confirmat nu numai de recenziile clienților, ci și de premiile media pe care compania le primește. Seria HUAWEI WATCH 3 și căștile FreeBuds 4, care au fost lansate în vara acestui an, au primit recunoaștere din partea diferitelor publicații tehnologice și au fost premiate cu peste 35 de premii, majoritatea dintre ele în categoria Top Choice.
nova 9 – un smartphone potrivit oricărui utilizator
Inovația este fundamentul seriei HUAWEI Nova, iar de la lansarea sa în 2016, familia de telefoane inteligente a prezentat întotdeauna unele dintre cele mai bune tehnologii pe care Huawei le are de oferit. În ultimii cinci ani, seria Nova a fost îmbunătățită în mod continuu și, ca urmare, cea mai recentă adăugare adusă familiei a debutat cu o gamă de tehnologii de vârf pentru camera de fotografiat, cum ar fi matricea de filtrare color RYYB (CFA) și XD Fusion Engine oferind astfel și o experiență excelentă de fotografie pentru utilizatori. Alte funcții utilizate includ ecranul curbat cu rezoluție originală 120Hz, procesorul puternic, durata de viață excelentă a bateriei și suportul pentru viteze rapide de încărcare cu 66W HUAWEI SuperCharge. Împreună, toate funcțiile avansate alcătuiesc un smartphone perfect pentru consumatorii moderni, cu un stil de viață ocupat. Este un smartphone pentru persoane dinamice, elegante și independente.
Surprinde fiecare moment, chiar și pe timp de noapte
În ceea ce privește ritmul modern de viață, Huawei a creat un smartphone pe care utilizatorii să se bazeze în orice moment al zilei și al nopții. Noul smartphone este echipat cu un sistem de camere Ultra Vision care include o camera principala 50MP RYYB Ultra Vision cu un senzor de 1/1.56-inch care asigura o sensibilitate ridicata la lumina pentru a capta fotografii de înaltă calitate, o cameră de 8MP cu unghi ultra-larg, o cameră de adâncime 2MP, o cameră macro de 4cm şi o cameră de 32MP cu un senzor mare de 1/2.8-inch. Fotografiile de înaltă rezoluție pot fi făcute oricând, indiferent de ora din zi. La toate acestea se adaugă algoritmul unic Huawei Super Night Selfie și Night Portrait Mode, care reduce zgomotul digital în fotografii și reconstruiește fundalul, rezultatul fiind o cameră perfectă pentru fotografia pe timpul nopții.
HUAWEI nova 9 funcționează la fel de bine atunci când filmează videoclipuri pe timp de noapte, la fel ca atunci când face fotografii. Cu funcțiile Extreme Night Shoot și Night Selfie Video, utilizatorul poate filma pe întuneric cu camerele din față și din spate la rezoluție 4K. Mai mult decât atât, datorită tehnologiei AIS de stabilizare video pe ambele camere utilizatorul nu trebuie să își facă griji cu privire la mâinile tremurânde. Camera din spate HUAWEI nova 9 suportă, de asemenea, filmarea Slow-Motion și Time-lapse, oferind opțiuni distractive și interesante pentru cei care creează videoclipurile lor.
Smartphone-ul care se potrivește stilului utilizatorilor
Dispozitivele tehnologice care ne însoțesc non-stop devin accesorii care ne exprimă – stilul, gusturile și personalitatea noastră. HUAWEI Nova cu designul său ultra-subțire, ultra-ușor, în două variante de culoare – Starry Blue și Negru – este un accesoriu elegant, care ajută utilizatorii să-și exprime stilul. Ambele părți, cea din față și cea din spate, sunt ușor curbate, făcându-l să se simtă mai subțire și mai confortabil. Cu o grosime de numai 7.77mm și o greutate de aproximativ 175g, nova 9 este subțire și la îndemână.
Nu se mai schimbă planurile din cauza bateriei reduse
Scopul HUAWEI nova 9 este acela de a se asigura că bateria va ține pasul cu ritmul de viață al utilizatorului. HUAWEI nova 9 are o baterie de 4300mAh de mare capacitate, care are nevoie 38 minute pentru a se încărca complet. Orice griji cu privire la baterie pot fi eliminate cu încredere.
Noi inspirații pentru divertisment
HUAWEI nova de 9 inch, are un ecran care poate reda 1,07 miliarde de culori, suportă până la 120Hz rata de reîmprospătare a ecranului, 300Hz rata de eșantionare tactilă și gama de culori P3 pentru a produce imagini vizuale mai line și mai captivante, pline de detalii. HUAWEI nova 9 oferă o performanță rapidă, netedă și puternică, precum și experiențe excelente ale utilizatorilor, atât în sarcinile de zi cu zi, cât și în timpul activităților de divertisment, datorită platformei mobile Snapdragon 778G 4G, completată de soluția avansată de răcire Huawei și tehnologia AI.
Asigurare de un an pentru ecran
Huawei dorește să le mulțumească tuturor utilizatorilor dispozitivelor sale, iar cu ocazia lansării noului produs a pregătit o ofertă specială. Toți utilizatorii unui ID HUAWEI pot descărca un cupon gratuit și pot beneficia de o asigurare pentru ecranul telefonului nova 9 timp de un an. Tot ce trebuie să facă aceștia este să aibă un ID HUAWEI activat înainte de 21 octombrie și să se conecteze la MyHUAWEI pentru a putea obține beneficiile.
Ecosistemul mobil Huawei marchează o creștere formidabilă
Ecosistemul HMS a înregistrat o creștere rapidă la nivel global, cu mai mult de 165.000 de aplicații integrate cu platforma de operare HMS Core, până la 30 iunie 2021.
Huawei Device are peste 730 milioane de utilizatori activi pe lună la nivel mondial, HMS are peste 580 de milioane de utilizatori activi pe lună, iar HUAWEI ID are peste 400 de milioane de utilizatori activi pe lună.
Peste 5,1 milioane de dezvoltatori sunt înregistrați în prezent la HMS
AppGallery este recunoscut ca fiind al treilea cel mai mare magazin de aplicații din lume, cu 560 de milioane de utilizatori activi lunari la nivel mondial (+29% YoY în afara Chinei) și un volum total de distribuiri de aplicații de 384,4 miliarde de ori, în 2020. Numărul de aplicații lansate pe AppGallery în 2020 în afara Chinei a fost de peste 10 ori mai mare decât în 2019.
“Prin jocurile noastre mobile și parteneriate, am distrat și inspirat miliarde de persoane din întreaga lume. Este minunat să găsim un partener ca Huawei care împărtășește misiunea noastră”, a declarat Borut Vovk, Director de Parteneriate Strategice și Senior Game Producator la Outfit7, o companie de jocuri de telefonie mobilă, cea mai cunoscută pentru franciza premiată Talking Tom&Friends.
Întrucât Huawei și-a petrecut ultimii doi ani lucrând la dezvoltarea unui ecosistem matur și solid, consumatorii pot fi încrezători că își pot descărca aplicațiile preferate prin AppGallery și Petal Search.
HUAWEI WATCH GT 3 – se potrivește cu stilul utilizatorilor
Noul smartphone nu este singurul dispozitiv pe care Huawei l-a dezvăluit astăzi. Compania și-a extins familia de ceasuri cu două modele noi ale HUAWEI WATCH GT 3. Disponibile în două dimensiuni diferite – 46mm și 42mm – ceasurile sunt o combinație între eleganța atemporală și cea mai recentă tehnologie. Ambele dispozitive sunt realizate din materiale high-end, aducând un design clasic și unic. Acestea pot fi ușor personalizate prin schimbul de curele, astfel încât să se potrivească stilului fiecărui utilizator.
FreeBuds Lipstick – frumusețea sunetului
Printre produsele pe care Huawei le-a dezvăluit la evenimentul de la Viena s-au aflat și căștile FreeBuds Lipstick. Această ediție specială extraordinar de elegantă a căștilor vârf de gamă combină perfect designul de lux cu sunetul de ultimă generație de înaltă rezoluție.
Noul dispozitiv are o cutie unică asemenea unui ruj, făcută din oțel inoxidabil de înaltă calitate, cu un finisaj lucios, care atrage toate privirile. În interiorul cutiei, utilizatorul va găsi căștile elegante, ultra-ușoare, într-o culoare roșie vibrantă, care garantează un confort de utilizare asemănătoare aerului.
FreeBuds Lipstick sunt, de asemenea, compatibile cu orice smartphone Android sau iOS, și poate sprijini conectivitate dublă pentru comutare perfectă între dispozitive.
Mai multe informații despre HUAWEI GT3 și FreeBuds Lipstick vor fi anunțate în curând de companie, iar pe piața locală vor fi disponibile în luna noiembrie.
Despre Huawei Business Group
Produsele și serviciile Huawei sunt disponibile în peste 170 de țări, deservind mai mult de o treime din populația lumii. Compania are 14 centre de cercetare și dezvoltare în țări precum Statele Unite, Germania, Suedia, Rusia, India și China. HUAWEI Germania BG este una dintre cele 3 filiale ale companiei și include smartphone-uri, calculatoare și tablete, dispozitive portabile și servicii cloud etc. Cu peste 33 de ani de experiență în domeniul telecomunicațiilor, HUAWEI oferă tehnologii inovatoare consumatorilor de pretutindeni.
Pentru mai multe informații, vizitați:http://huaweistore.ro.
Pentru știri despre Huawei BG de bază, urmați-ne pe:
Facebook:https://www.facebook.com/huaweimobilero/
Instagram:https://www.instagram.com/huaweimobilero/
No Comments