HUAWEI WATCH GT 3 este asistentul personal disponibil oricând

Just another WordPress site

HUAWEI WATCH GT 3 este asistentul personal disponibil oricând

Ceasul vine cu funcții actualizate de monitorizare a sănătății ce pot suplini un asistent sau antrenor personal

 

București, 14 decembrie 2021 – Cel mai nou membru al familiei de smartwatch-uri Huawei, WATCH GT 3, are un aspect clasic și funcții performante pentru monitorizarea sănătății și a activității sportive. În plus, smartwatch-ul vine cu o durată de viață a bateriei de până la 14 zile. WATCH GT 3 are două versiuni de mărimi, de 46mm și 42mm și este disponibil în 4 variante de design, cu prețuri recomandate de vânzare cuprinse între 1.199 lei și 1.499 lei, disponibile în magazinul online www.huaweistore.ro și în magazinele partenere de retail.

 

HUAWEI WATCH GT 3 este un cadou ideal de sărbători, mai ales pentru cei care iau în clacul schimbări ale modului de viață și nu numai. Ceasul face parte din oferta specială a companiei pentru femei, alături de căștile FreeBuds Lipstick, un cântar FatScale 3 și o curea de ceas Easy Fit. Tot parte a campaniei de Crăciun, lansată de Huawei, cei care achiziționează ceasul din magazinul online al companiei participă la tragerile la sorți din datele de 17 și 22 decembrie unde pot câștiga vouchere Sephora de 300 lei.

WATCH GT 3 de 46mm este disponibil în două versiuni, ediția Elite, cu brățară metalică, la prețul recomandat de vânzare de 1.499 lei și ediția Active, cu brățară din elastomer, la prețul recomandat de 1.199 lei. HUAWEI WATCH GT 3 de 42mm este disponibil, de asemenea, în două versiuni, Elegant, cu brățară din piele la prețul recomandat de vânzare de 1.199 lei și cu brățară metalică milaneză la prețul recomandat de 1.399 lei.

HUAWEI WATCH GT 3 (3) (1)

Cei care achiziționează oricare dintre aceste modele din magazinul online Huawei sau din rețelele de retail partenere, până pe 8 ianuarie 2022, beneficiază și de 12 luni de protecție gratuită a ecranului fără costuri suplimentare.

Din cauza stresului și ritmului rapid al vieții, de multe ori, utilizatorii uită să aibă grijă de sănătatea lor și caută metode care să îi ajute că dezvolte obiceiuri mai bune, care să le îmbunătățească calitatea vieții. Din fericire, smartwatch-urile le vin în ajutor. Acestea reprezintă mai mult decât un device de asistență zilnică sau accesorii elegante, aceste gadget-uri ajută la alegerea și menținerea unui stil de viață mai sănătos și mai activ. Noul HUAWEI WATCH GT 3 este un exemplu perfect de smartwatch care ajută utilizatorii să-și monitorizeze sănătatea și îi inspiră să fie mai activi.

 Seria HUAWEI WATCH GT 3

Funcții dezvoltate în HUAWEI Health Lab

În 2021, Huawei a deschis cel mai mare laborator de sănătate de talie mondială – Health Lab în Songshan Lake, Dongguan, China. Laboratorul se întinde pe o suprafață de 4.680 m² și include peste 80 de arii profesionale de cercetare și dezvoltare, oferind sprijin pentru cercetarea, incubarea și testarea produselor smart din gama wearable. Laboratorul este echipat cu tehnologie de ultimă generație, ca de exemplu cu 28 de camere cu infraroșu de mare viteză, cu cea mai mare rată de eșantionare de 10.000 Hz, care este de peste 400 de ori mai mare decât a camerelor convenționale, pentru a permite detectarea mișcării la nivel de milimetri. În acest laborator sunt cercetate și dezvoltate tehnologiile de sănătate cunoscute din produsele Huawei de top cum sunt, de exemplu, toate actualizările sportive și de sănătate de pe WATCH GT 3, inclusiv planurile de alergare inteligente și monitorizarea SpO2. Health Lab va contribui la dezvoltarea și progresul viitor al produselor Huawei din gama wearable. Până acum, peste 320 de milioane de utilizatori au beneficiat de serviciile de sănătate și fitness oferite de Huawei. În prezent există peste 83 de milioane de utilizatori activi lunar în aplicația HUAWEI Health, în medie, la nivel global.

Starea de bine depinde de mulți parametri, cum ar fi cantitatea și calitatea somnului, nivelul de stres și activitatea fizică. Indiferent de versiunea HUAWEI WATCH GT 3, un 46 mm îndrăzneț sau un 42 mm mai delicat, smartwatch-ul este un asistent perfect care poate inspira utilizatorii să aibă mai multă grijă de ei și să-și găsească echilibrul.

Un asistent de sănătate perfect, mereu prezent în viața ta

Oamenii devin din ce în ce mai conștienți că e important să aibă grijă de propria sănătate și, mai ales, să identifice ce anume o afectează. HUAWEI WATCH GT 3 monitorizează toți parametrii necesari cum ar fi ritmul cardiac și SpO2, somnul, stresul, temperatura pielii sau ciclul menstrual, și în acest fel, utilizatorii știu când apar dezechilibre care trebuie gestionate. Noul smartwatch este echipat cu tehnologia TruSeenTM 5.0+ ce permite monitorizarea precisă a frecvenței cardiace pentru un antrenament mai eficient, precum și monitorizarea SpO2 pe tot parcursul zilei, acesta fiind considerat al 5-lea parametru vital ca importanță, ce asigură funcționarea întregului organism. Oxigenarea sângelui unui adult sănătos este între 95-99%, iar smartwatch-ul va indica nivelul SpO2 în toate situațiile, chiar și la temperaturi scăzute sau flux sanguin scăzut.

Pe lângă SpO2, un alt parametru vital și indicator important al sănătății este temperatura pielii. Noul smartwatch dispune de un senzor de temperatură precis care măsoară temperatura pielii de la încheietura mâinii și estimează temperatura pielii la temperatura camerei. Cu widgetul pentru temperatura pielii disponibil în aplicația HUAWEI Health, HUAWEI WATCH GT 3 anunță dacă se modifică temperatura pielii, afișând o culoare diferită, astfel încât utilizatorul să-și poată gestiona proactiv sănătatea.

Somn liniștit și fără griji

Fiecare se confruntă cu probleme de somn care destabilizează echilibrul și împiedică funcționarea eficientă a organismului. Ultimele luni au fost complet diferite de viața cu care toți erau obișnuiți, astfel oamenii au petrecut mai mult timp acasă, cu mai puține ocazii de a face mișcare și de a fi activi, ceea ce a dus la o scădere a calității somnului. Din fericire, noul HUAWEI WATCH GT 3 ajută la îmbunătățirea somnului, fiind echipat cu tehnologia HUAWEI TruSleep™ 2.0 care monitorizează etapele somnului, respirația în timpul somnului, calitatea somnului și ritmul cardiac în timp real. De asemenea, poate detecta automat durata somnului și poate pune la dispoziție un tipar de somn cuprinzător. Smartwatch-ul ajută la identificarea celor mai frecvente 6 probleme de somn și oferă sute de sugestii pentru a-l îmbunătăți.

În plus, schimbările obiceiurilor zilnice, dezechilibrul dintre viața profesională și cea personală sau contactele sociale mai rare influențează semnificativ nivelul de stres, care poate avea un impact negativ pe termen lung asupra sănătății fizice și mentale. Noul smartwatch monitorizează non-stop nivelul de stres, astfel încât utilizatorii descoperă ce îi stresează cel mai mult și își pot schimba obiceiurile zilnice pentru a preveni situațiile stresante.

Baterie puternică și de lungă durată

Noul HUAWEI WATCH GT 3 este echipat cu o baterie puternică ce asigură 14 zile de utilizare pentru versiunea de 46 mm și 7 zile pentru cea de 42 mm. Astfel, utilizatorii se pot bucura pe deplin de toate funcțiile smartwatch-ului, indiferent de ora din zi. Smartwatch-ul este mereu prezent, gata de acțiune și de următoarea provocare.

Utilizatorii pot face tot ce le place

Pentru cei care iubesc sportul, dar s-au plictisit de activitățile curente, HUAWEI WATCH GT 3 le vine în ajutor pentru descoperirea unor discipline sportive noi. Noul smartwatch Huawei oferă peste 100 de moduri de antrenament, incluzând 18 moduri de antrenament profesional, 11 antrenamente în aer liber și 7 în interior. HUAWEI WATCH GT 3 va ajusta planul de antrenament în funcție de condiția fizică, obiectivele personale și obiceiurile utilizatorilor, iar cu aplicația HUAWEI Health aceștia pot vedea rezultatele antrenamentului și urmări traseul de alergare. Trebuie doar să aleagă ce li se pare interesant, iar smartwatch-ul îi va sprijini pe tot parcursul antrenamentului cu date relevante.

Un asistent zilnic de încredere

Sănătatea este extrem de importantă, iar smartwatch-ul Huawei vine cu opțiuni de antrenament care pot fi personalizate, moduri sportive multiple, funcții de monitorizare a sănătății și memento-uri zilnice pentru a consuma apă, a medita sau a merge la culcare, care transformă grija față de sănătate într-o plăcere. La finalizarea sarcinilor de sănătate programate într-o zi, ecranul HUAWEI WATCH GT 3 va afișa un trifoi verde, ca răsplată după o zi sănătoasă și echilibrată.

Seria HUAWEI WATCH GT 3 poate funcționa independent, dar în cele mai multe cazuri va fi asociată cu un smartphone. Acestea pot fi sincronizate cu ușurință cu orice smartphone, indiferent dacă pe dispozitiv rulează Android sau iOS.

 

 

Despre Huawei Consumer Business Group

Produsele și serviciile Huawei sunt disponibile în peste 170 de țări, deservind mai mult de o treime din populația lumii. Compania are 14 centre de cercetare și dezvoltare în țări precum Statele Unite, Germania, Suedia, Rusia, India și China. HUAWEI Consumer BG este una dintre cele 3 filiale ale companiei și include smartphone-uri, computere și tablete, dispozitive portabile și servicii cloud etc. Cu peste 33 de ani de experiență în domeniul telecomunicațiilor, HUAWEI oferă tehnologii inovatoare consumatorilor de pretutindeni.

Pentru mai multe informații, vizitați: http://huaweistore.ro.

Pentru noutăți despre Huawei Consumer BG, urmați-ne pe:

Facebook: https://www.facebook.com/huaweimobilero/

Instagram: https://www.instagram.com/huaweimobilero/

YouTube: https://www.youtube.com/HuaweiMobilero

Community: Comunitatea Huawei

No Comments

Add your comment