Analiză Autovit.ro: În primul trimestru din 2022, piața auto crește, dar încă nu depășește recordurile dinaintea pandemiei.

Just another WordPress site

Analiză Autovit.ro: În primul trimestru din 2022, piața auto crește, dar încă nu depășește recordurile dinaintea pandemiei.

Înmatriculările de mașini noi au urcat cu 40%, față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce reînmatriculările de mașini second-hand rămân constante

 

  • Piața mașinilor noi a crescut cu 40% în primul trimestru, față de aceeași perioadă a anului trecut,martie 2022 fiind cea mai bună lună martie pe piața mașinilor noi din ultimii 14 ani, cu peste 11.000 de autovehicule înmatriculate;
  • Interesul românilor pentru tranzacții cu mașini second-hand pe plan intern se menține printr-o medie lunară a reînmatriculărilor de peste 55.000 de unități;
  • Piața tranzacțiilor cu mașini second-hand din import a scăzut cu 21% în primele trei luni ale anului 2022, față de primul trimestru al anului trecut, din cauza problemelor de stocuri din celelalte țări europene;
  • Valoarea mașinilor puse la vânzare pe Autovit.ro în primul trimestru din 2022 a fost de peste 1,1 miliarde de euro, acoperind, deja, aproximativ 30% din valoarea totală a anului 2021, care a fost de 3,5 miliarde de euro (cu 40% mai mult față de 2020).

 

București, 13 aprilie 2022

În primul trimestru din 2022, piața auto din România prezintă semne importante de creștere, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. În vreme ce primele trei luni din 2021 nu au înregistrat volume impresionante în privința tranzacțiilor auto de mașini noi, 2022 a debutat în forță. Peste 11.000 de autovehicule noi au fost înmatriculate doar în luna martie a acestui an, marcând cea mai activă lună martie din ultimii 14 ani. În ceea ce privește segmentul de mașini second-hand tranzacționate pe plan intern (reînmatriculări), piața se menține la aproape același nivel ca în 2021, înregistrând doar o ușoară scădere de 4% față de primul trimestru al anului precedent.

2021 a început cu două puncte de presiune majore pentru pața auto – pandemia și criza semiconductorilor, iar 2022 continuă tot cu provocări. Criza semiconductorilor se menține, în timp ce la orizont se anunță și limitări ale materiilor prime, ale producției de baterii și alte componente pentru mașini electrice.

Războiul din Ucraina provocă oprirea temporară a producției la mai multe uzine auto europene, unde nu mai ajung componente produse în vestul acestei țări. În zonă, multe companii produc, în special, cablaje auto, iar invazia rusească a oprit operațiunile.

Prețul carburanților a început să crească accelerat la final de februarie, a atins un maxim la mijloc de martie și s-a stabilizat la un nivel foarte ridicat, de 7.7 – 7,8 lei/litru pentru benzina standard și de 8,3 – 8,4 lei/litru pentru motorină. Acum un an, benzina costa în jur de 5,5 lei/litrul, iar motorina era puțin mai ieftină.

În plus, inflația și celelalte valuri de scumpiri – ale alimentelor, utilităților, energiei sau a costurilor logistice și ale materiilor prime – au generat creșteri de peste 10% la prețurile mașinilor  noi, în ultimul an. Timpul de așteptare a crescut și el, fiind, în medie cuprins între câteva luni și un an pentru unele modele. Și la mașinile second-hand au crescut prețurile, mai ales la modelele cele mai căutate, produse în intervalul 2014 – 2016. 

Piața mașinilor noi

Piața mașinilor noi în primele trei luni din 2022
Luna Unități înmatriculate
Ianuarie 9.337
Februarie 8.616
Martie 11.025

Piața mașinilor noi a crescut cu 40% în primul trimestru din 2022, comparativ cu începutul anului trecut. Acest procent semnificativ s-a înregistrat și datorită unui prim trimestru din 2021 neobișnuit de slab, cu medii lunare sub 7.000 de mașini înmatriculate.

Piața mașinilor noi în trimestrul I
An Unități înmatriculate
2022 28.978
2021 20.762
2020 27.979
2019 35.836
2018 28.643

„În plus, modelele noi, a căror producție și livrare au fost întârziate de criza semiconductorilor de anul trecut, au ajuns în stocurile reprezentanțelor abia la începutul lui 2022. Moment în care s-au încheiat și tranzacțiile, iar asta a început să se vadă în numărul înmatriculărilor din primele luni ale anului. Practic, acest volum de înmatriculări de mașini noi, concentrat pe primele 3 luni ale anului 2022, reprezintă o compensare a pieței auto de anul trecut, care a avut cel mai slab prim trimestru din ultimii 5 ani – 20.762 de mașini înmatriculate”, a declarat Sorin Bălan, Head of Operations Autovit.ro și OLX Motors.

Martie 2022, cu peste 11.000 de mașini înmatriculate, a fost cea mai bună lună martie din ultimii 14 ani. Cel mai bun prim trimestru din istorie a fost înregistrat în 2008, cu 74.036 unități înmatriculate, iar cel mai slab, de când există date, a fost în 2010, cu 8.819 mașini înmatriculate în cele trei luni.

Autovit.ro vine în întâmpinarea nevoilor pieței și lansează în această perioadă o platformă pentru clienții interesați de mașini noi (https://www.autovit.ro/masini-noi). Aici, aceștia sunt puși în legătură directă cu importatorii de mașini noi și pot solicita oferte de preț sau programări la test drive-uri.

În funcție de cota de piață, top 5 mașini noi înmatriculate în România în 2022 au fost Dacia (25,6%), Hyundai (9,3%), Ford (7,7%), Skoda (6,9%) și Toyota (6,8%).

Piața mașinilor second-hand din import

Piața mașinilor SH din import în primele trei luni din 2022
Luna Unități înmatriculate
Ianuarie 24.342
Februarie 24.701
Martie 31.166

Piața mașinilor second-hand din import a scăzut cu 21% în primele trei luni, iar lunile februarie și martie au înregistrat cele mai mici volume din ultimii cinci ani.

Piața mașinilor SH din import în trimestrul I
An Unități înmatriculate
2022 80.209
2021 101.299
2020 108.080
2019 110.308
2018 120.641

„În general, piața românească de autoturisme are evoluții similare cu cele europene, iar, odată cu prelungirea crizei semiconductorilor, cererea a început să crească pe întreaga piață europeană de mașini rulate. Astfel, dealerii auto din România, care au epuizat rapid stocurile în 2021, nu le-au mai putut reface la același volum de mașini second-hand din import, în ciuda cererii și interesului clienților. Lipsa modelelor noi de pe piață i-a făcut pe majoritatea proprietarilor europeni de mașini rulate să-și mai păstreze mașinile vechi până le primeau pe cele noi și să nu le introducă, încă, în circuitul de mașini la mâna a doua”, a declarat Sorin Bălan, Head of Operations Autovit.ro și OLX Motors.

Totuși, anul 2021 s-a încheiat cu 395.759 de unități înmatriculate, ceea ce a reprezentat o creștere de 3,74% față de 2020, când totalul a fost de 381.495 de mașini. La finalul anului trecut, piața mașinilor second-hand creștea după 3 ani consecutivi de declin.

Cel mai bun prim trimestru pentru mașinile second-hand din import a fost în  2017, cu 128.073 unități înmatriculate. Cel mai slab prim trimestru, de când există date, a fost înregistrat în 2011, cu 31.440 unități înmatriculate în primele trei luni ale anului.

Reînmatriculările (tranzacții cu mașini second-hand pe plan intern)

Piața mașinilor second-hand tranzacționate pe plan intern a scăzut cu doar 4% în primul trimestru, față de anul trecut,  iar media lunară a fost de peste 55.000 de unități, semn că există, încă, un interes sporit pentru piața de mașini rulate din România.

Piața reînmatriculărilor în primele trei luni din 2022
Luna Unități înmatriculate
Ianuarie 54.099
Februarie 54.036
Martie 59.948

2021 a fost cel mai bun an din istorie pentru segmentul de reînmatriculări, totalul fiind de 655.804 unități, cu aproape 20% mai mult decât în 2020.

Luna martie 2021, cu 63.998 de mașini reînmatriculate, a fost luna cu cele mai multe mașini înmatriculate din istoria României, această valoarea nefiind depășită niciodată, nici de mașinile noi, nici de cele rulate din import.

Piața reînmatriculărilor în trimestrul I
An Unități înmatriculate
2022 168.083
2021 175.372
2020 149.678
2019 155.563
2018 124.197

2021 a fost al doilea an în care piața auto a reînmatriculărilor a depășit 600.000 de unități, primul fiind 2019. În total, volumul de mașini din 2021 a fost cât cel combinat din trei ani consecutivi: 2013, 2014 și 2015.

Piața auto pe Autovit.ro

Valoarea mașinilor puse la vânzare pe Autovit.ro, anul acesta, a fost de 1,1 miliarde euro, acoperind, deja, 30% din valoarea totală a mașinilor puse la vânzare pe platformă în 2021 (3,5 miliarde de euro).

În primul trimestru al acestui an au fost publicate peste 59.000 anunțuri pe Autovit.ro, cu doar 5% mai puține decât în aceeași perioadă a anului trecut. Pe parcursul întregului 2021, au fost publicate peste 233.496 anunțuri auto pe Autovit.ro, cu 13% mai multe decât în 2020.

„Piața de mașini second-hand este pe un trend constant. Într-adevăr, primele luni ale anului sunt ceva mai rezervate din punct de vedere al interesului clienților, dar pe Autovit.ro avem o creștere constantă în acest trimestru, de aproximativ 1000 de anunțuri de la o lună la alta. În ianuarie au fost aproximativ 18.500 de anunțuri noi postate pe platforma noastră, în februarie, cam 19.800 de anunțuri, iar în martie am atins pragul de 21.000 de anunțuri de mașini noi și second-hand pe Autovit.ro, a declarat Sorin Bălan, Head of Operations Autovit.ro și OLX Motors.

Anul trecut, mărcile auto cu cele mai multe oferte pe Autovit.ro au fost Volkswagen, BMW, Audi, Mercedes și Ford, la fel ca în 2020. Și în primul trimestru al acestui an topul rămâne aproape neschimbat, Mercedes și Audi făcând schimb de locuri în clasamentul brandurilor cu cele mai multe oferte pe Autovit.ro.

În ceea ce privește interesul utilizatorilor platformei, aceștia s-au concentrat în primul trimestru mai mult pe mărcile Volkswagen și BMW, reprezentând 26% din totalul căutărilor de pe Autovit.ro, urmate de Audi si Mercedes cu 12%, respectiv 11% din totalul căutărilor.

Cei mai mulți vizitatori Autovit.ro au căutat mașini al căror an de fabricație să nu fie mai vechi 2017, urmate de 2018 și 2016, la prețuri cuprinse între 10.000 și 25.000 de euro.

La fel ca în 2020 și 2021, popularitatea SUV-urilor a rămas crescută și la începutul acestui an, fiind tipul de mașină cu cele mai multe anunțuri în platformă.

Tip de combustibil %2022 % 2021 % 2020
diesel 68% 72% 75%
benzină 26% 24% 22%
hibrid + electric 4% 3% 2%
altele 1% 1% 1%

Și în 2022, principalul tip de combustibil al mașinilor puse la vânzare rămâne diesel-ul, dar numărul anunțurilor pentru astfel de mașini a scăzut constant, reprezentând acum doar 68% din volumul total al anunțurilor de pe Autovit.ro. În 2020, aproape trei sferturi din oferta de pe platformă era reprezentantă de mașini diesel.

În schimb, se observă o creștere cu 33% în rândul ofertei de mașini hibrid și electrice, comparativ cu 2021. Locul dieselului este luat de mașinile verzi, care au ajuns la o cotă de piață de 15,5% la acest început de an.

Piața de piese auto pe Autovit.ro – 2022

Este o categorie în continuă creștere pe Autovit.ro, valoarea pieselor din anunțurile postate în 2021 fiind de trei ori mai mare decât în 2020. În primul trimestru al acestui an, au fost publicate anunțuri pentru piese în valoare de 64,174,328 euro, reprezentând 21% din valoarea anunțurilor postate în 2021.

Top 5 mărci de mașini pentru care s-au postat cele mai multe anunțuri de piese, în 2022, sunt Volkswagen, Audi, BMW, Mercedes și Opel. În ceea ce privește căutările de piese, utilizatorii au fost interesați cel mai mult de piese pentru marca Volkswagen (11% din căutări), urmată de Mercedes, Audi și BMW cu 6% din căutări.

Concluzii și previziuni 2022

Piața mașinilor noi are toate șansele să mai crească, ajutată, ca în fiecare an de programul Rabla, care a și fost lansat mai devreme în 2022, iar mașinile full-electrice vor avea un nou an record.

Scumpirile vor reprezenta factorul descurajator. Prețul mașinilor noi a crescut, în medie, cu aproximativ 10% anul trecut, iar piața de mașini second-hand anunță și ea, în aceste prime trei luni din 2022, creșteri ale prețurilor cu 20-25 de procente.

Din cauza prețurilor mari la carburanți, există posibilitatea să scadă frecvența de utilizare a mașinilor, începând de anul acesta. Oamenii nu vor renunța la mașină, pentru că în multe locuri transportul în comun este ineficient, dar vor fi mai atenți la consum și la drumurile pe care le vor avea de făcut. Nici pe distanțe lungi mașina nu va fi înlocuită de autobuze sau microbuze și nici de trenuri, pentru care sunt anunțate, deja, scumpiri ale biletelor cu 20%, din vară.

 

 

Despre Autovit.ro

Autovit.ro este cea mai  mare platformă online din România destinată vânzării și cumpărării de  mașini noi și second-hand, cu peste 3 milioane de vizitatori lunar și peste 1.000 de dealeri auto care folosesc serviciile companiei. Potrivit unui studiu Unlock Market Research, 78% dintre românii interesați de domeniul auto au folosit Autovit.ro pentru a vinde sau a cumpăra o mașină.

Aparținând OLX Group și cu o experiență de 21 de ani pe piața din România, Autovit.ro consolidează relațiile între vânzători și cumpărători și oferă acces la informații de încredere și consultanță asupra vânzărilor de autoturisme, camioane, autoutilitare, motociclete, utilaje de construcții, mașini agricole și piese auto second-hand.

 

No Comments

Add your comment