Pe platforma HBO Max este disponibil începând de astăzi episodul 7 din ONE TRUE SINGER
Patru concurenți urcă pe scena The Artist Awards
Pe platforma HBO Max este disponibil începând de astăzi episodul 7 din ONE TRUE SINGER. Patru concurenți, câștigători ai unei probe din episodul anterior, Erika, Alexandra, Adi și Iulian, urcă pe scena The Artist Awards.
A mai rămas foarte puțin timp până la finalul concursului iar concurenții se transformă treptat în adevărați artiști. În episodul 7, concurenții rămași în casă vor merge la Global Records unde vor face cunoștință cu Lucian Ștefan, fondator și CEO Global Records, iar împreună cu Șerban Cazan și Alex Cotoi, vor asculta piesele compuse de concurenți în timpul petrecut în casa ONE TRUE SINGER și le vor alege pe cele care urmează să fie lansate pe piața muzicală din România. Însă acesta este doar începutul.
În prima probă, concurenții vor fi grupați în echipe și vor merge în studio pentru a compune într-un timp limitat o piesă nouă. Odată ce piesa va fi gata, artiștii vor avea parte de o mare surpriză. Îi vor întâlni pe San și Bogdan Daragiu, doi dintre cei mai cunoscuți producători de videoclipuri din România. Ulterior, pornind de la propriile idei, artiștii își vor crea primul lor videoclip.
La finalul episodului, patru concurenți vor merge la Clash, proba eliminatorie. În acest episod, concurenții vor fi jurizați de un juriu surpriză.
Primele șapte episoade le puteți urmări pe HBO Max:
Un nou episod din cele 10 va fi disponibil în fiecare vineri pe HBO Max.
În fiecare episod, artiștii se vor confrunta cu o serie de provocări menite să le testeze talentele și vor învăța de la invitații speciali din showbiz care sunt calitățile necesare unui star din industria muzicală. În funcție de evoluția lor, vor rămâne în concurs sau vor fi eliminați de juriul format din Alina Eremia, Bruja, Șerban Cazan și Alex Cotoi.
Câștigătorul One True Singer va obține un contract de înregistrare în valoare de 50.000 de euro și încă 50.000 de euro în cont.
No Comments