Prima tabără pentru bolnavii de Alzheimer din România va fi organizată la Cluj, în cadrul proiectului „ȚINE(mă)MINTE!”, inițiat de Asociația Zi de Bine

Just another WordPress site

Prima tabără pentru bolnavii de Alzheimer din România va fi organizată la Cluj, în cadrul proiectului „ȚINE(mă)MINTE!”, inițiat de Asociația Zi de Bine

Totodată, la Centrul Comunitar Județean Cluj va fi amenajată o cameră senzorială pentru pacienți, iar la Centrul Comunitar Zi de BINE din București va fi creat un grup de sprijin pentru aparținători

București, 9 mai 2022: Asociația Zi de Bine demarează proiectul „ȚINE(mă)MINTE!” și dezvoltă trei inițiative, cu scopul de a oferi un sprijin real atât bolnavilor de Alzheimer din România cât și aparținătorilor. Astfel, în luna mai, asociația împreună cu DGASPC Cluj și Societatea Română Alzheimer, filiala Napoca, vor organiza prima tabără pentru bolnavii de Alzheimer și aparținători, un proiect menit să ofere sprijin aparținătorilor și momente de relaxare și conectare pacienților cu forme incipiente ale bolii.

Totodată, la Centrul Comunitar Județean Cluj va fi amenajată o cameră senzorială care va permite specialiștilor să desfășoare activități care vor stimula simțurile pacienților (vizual, auditiv, olfactiv, tactil, vestibular și proprioceptiv). Acestă cameră va ajuta la dezvoltarea activității intelectuale a bolnavilor și va încuraja relaxarea lor.

Asociația Zi de Bine_Ține-mă MINTE! (1)

Nu în ultimul rând, la București va fi creat și un grup de sprijin pentru aparținători. Participanții vor primi informații despre boală și noțiuni psiho-sociale din partea specialiștilor, dar și sprijin psihologic.

Bugetul necesar pentru implementarea acestui proiect este de 35.000 euro și este oferit de partenerii strategici ai Asociației Zi de Bine, Lidl România, Grupul E.ON România și UniCredit Bank.

 

Excluziunea socială este o problemă frecventă cu care se confruntă bolnavii de Alzheimer. Totodată, membrii familiei devin implicați direct, iar asupra familiei se instaurează neputința și vinovăția de a nu face față situației și implicit de a nu putea oferi un sprijin adecvat bolnavului. Astfel, devine esențială nevoia tratării pacienților cât și dezvoltarea unor metode prin care aparținătorii pot fi informați și ghidați corect și cu blândețe“, au declarat Melania Medeleanu și Luciana Zaharia, fondatoarele Asociației Zi de BINE.

 

Alzheimer este o boală neurodegenerativă cronică care începe de obicei încet și se agravează treptat în timp, fiind cauza a 60–70% în bolile de demență. Cel mai frecvent simptom precoce cu care se confruntă o persoană este dificultatea de a-și aminti evenimentele recente.

Astfel, prima tabără Alzheimer din România va fi organizată la Cluj și va avea în total 20 de beneficiari direcți, 10 persoane diagnosticate cu boala Alzheimer și alte forme de demență și 10 aparținători sau asistenți personali.

Tabăra se va desfășura în perioada 23-25 mai 2022 în satul Sălicea, județul Cluj și va cuprinde o serie de activități specifice:

  • Program de training pentru aparținători prin gestionarea comportamentelor problematice ( 8 module: halucinații,  idei delirante, rătăcire, refuzul de a se spăla, refuzul de a se îmbrăca, refuzul medicației, comportamente repetitive, întrebări repetitive)
  • Program de stimulare cognitivă și terapie ocupațională pentru bolnavi
  • Terapie prin muzică
  • Terapie prin dans
  • Activități recreative și de socializare

Fiind dovedit faptul că alături de o persoană cu demență sunt implicate încă 3-4 persoane, calitatea vieții a cel puțin 1 milion de oameni în țara noastră este profund perturbată. Rezultatele cercetărilor empirice sugerează că tulburările de dispoziție și de comportament  pot fi reduse prin combinarea unor metode terapeutice de stimulare cognitivă, interacțiune socială  și relaxare. Pe de altă parte, dacă scad tulburările emoționale ale bolnavului va crește indicele de activitate zilnică și implicit capacitatea de a trăi independent cât mai mult timp. Și asta este ce ne propunem prin proiectul taberei >ȚINE(mă)MINTE!<, reducerea comportamentelor problematice ale bolnavilor și reducerea epuizării fizice, psihice și emoționale a aparținătorilor sau asistenților personali“,  a precizat Dan Gadalan, Președintele Societății Române Alzheimer, filiala Napoca.

Camera senzorială ce urmează a fi amenajată la Centrul Comunitar Județean Cluj va oferi pacienților stimuli senzoriali vitali, care vor contribui la reglarea disfuncțiilor la nivelul sensibilității tactile, îmbunătățirea echilibrului, creșterea încrederii în sine, respectiv în valoarea acțiunilor proprii. Lipsa stimulării senzoriale poate agrava dizabilităţile existente, cât și problemele psihologice.

Grupul de sprijin pentru aparținători „ȚINE(mă)MINTE!” reprezintă o nevoie stringentă, deoarece într-un astfel de context calitatea vieții aparținătorilor se schimbă radical, odată cu apariția bolii la un membru al familiei. Timpul liber și timpul personal dispar și se intensifică sentimentele de îngrijorare, teamă, neputință și rușine. De aceea, Asociația Zi de Bine își dorește ca prin organizarea unor întâlniri lunare la București și Cluj să ofere sprijin pentru pacienți și aparținători.

La București, la Centrul Comunitar Zi de BINE, se vor organiza lunar întâlniri ce se vor desfășura într-un cadru relaxat, informal, la care vor participa atât pacienți cât și aparținătorii, familia și specialiștii. Scopul întâlnirilor este de a împărtăși experiențe despre demență, prin furnizarea de informații despre boală și consecințele ei. Prima întâlnire va avea loc pe 20 mai, iar printre invitați se vor număra dr. Corina Panzaru, medic psihiatru, dr. Dana Filip, medic de familie și dr. Tatiana Popescu, advisor medicina modului de viață.

Cei care doresc să susțină proiectele realizate de Asociația Zi de Bine, o pot face fie printr-un SMS cu textul SUS la 8845 sau prin donarea zilei de naștere. Mai multe metode de implicare pot fi găsite aici: https://www.zidebine.ro/doneaza .

Despre Asociația Zi de BINE

Scopul Asociației Zi de Bine este acela de a crea comunități, de a sprijini mii de oameni aflați în situații vulnerabile și de a crea notorietate în jurul unor cauze ignorate. Asociația va susține câte un ONG în fiecare lună a anului. Fiecare cauză selectată de Asociația Zi de Bine se adresează unei comunități și se implementează cu ajutorul unui ONG local.

Mecanismul de funcționare este unul simplu: la fiecare început de lună se va anunța cauza susținută și se vor descrie nevoia și beneficiarii. La finalul lunii, donatorii vor afla ce s-a întâmplat cu banii și vor fi invitați să vadă rezultatul implicării lor.

No Comments

Add your comment