Achizițiile companiilor pot avea un impact social și de mediu

Just another WordPress site

Achizițiile companiilor pot avea un impact social și de mediu

București, 18 mai 2022

În condițiile în care societatea parcurge ultimul deceniu pentru a îndeplini Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă, companiile, alături de autorități, trebuie să se adapteze și să investească din ce în ce mai rapid pentru acțiuni strategice pentru protejarea mediului și resurselor naturale și diminuarea adâncirea inegalităților sociale.

Dacă consumatorii vor să știe originea produselor achiziționate și materialele din care acestea au fost confecționate, companiile vor să fie văzute drept lideri în guvernanță sustenabilă. Printre subiectele de o importanță semnificativă, la zi, în departamentele de achiziții, se numără buna gestionare a resurselor financiare, digitalizarea și sustenabilitatea.

În acest context, Asociația Ateliere Fără Frontiere a organizat dezbaterea „Achiziții sustenabile în mediul de afaceri din România. Provocări, soluții și bune practici”, care face parte dintr-un proiect mai amplu intitulat Achiziții cu impact social și de mediu, derulat de Asociația Centrul pentru Legislație Nonprofit în parteneriat cu Fundația Civitas pentru Societatea Civilă Cluj și Asociația Ateliere fără Frontiere cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Scopul proiectului este creșterea nivelului de implementare a achizițiilor cu impact social și de mediu la nivelul instituțiilor publice și al companiilor, în vederea îmbunătățirii incluziunii sociale a persoanelor din grupurile vulnerabile, inclusiv tineri și romi, si a calității vieții populației prin reducerea efectelor negative asupra mediului.

1

Se știe că, la ora actuală, societatea exercită o presiune enormă asupra companiilor pentru a minimiza impactul asupra mediului pe care îl au produsele, procesele și lanțurile lor de aprovizionare. Achizițiile, ca instrument  strategic de afaceri, pot juca un rol cheie în reducerea impactului organizațiilor asupra mediului prin integrarea măsurilor de sustenabilitate în evaluările furnizorilor și procesele de selecție. Și, în timp ce tehnologia este disponibilă astăzi, măsurarea parametrilor de mediu și integrarea standardizată în deciziile de aprovizionare reprezintă încă provocări majore pentru companii.” a subliniat Laszlo Borbely, Consilierul de Stat al Departamentului de Dezvoltare Durabilă.

Rata sărăciei relative continuă să fie una ridicată în România, în anul 2020 fiind de 23,4%, în valori absolute (INS) ponderea șomajului de lungă durată în rata totală a șomajului a crescut la 44,1 % o mare parte din din cei care se află în aceste statistici fiind persoane vulnerabile, cu situații precare sociale, educaționale și de sănătate.

Achizițiile din sectorul de afaceri pot contribui la promovarea economiei verzi și la incluziunea socială, prin contractarea de produse și servicii realizate de întreprinderile sociale de inserție și unitățile protejate, care oferă integrarea în muncă a persoanelor aflate departe de piața muncii.

Asociația Ateliere Fără Frontiere reușește să reintegreze persoanele vulnerabile pe piața forței de muncă și a devenit un furnizor cunoscut de servicii și produse preponderent pentru sectorul privat. Aproximativ 50% din veniturile noastre provin din vânzări, majoritatea clienților fiind companiile din România. Colectăm deșeuri electrice și electronice, recondiționăm calculatoarele pe care le donăm școlilor, reutilizăm materialele publicitare outdoor pe care le transformăm în produse și cultivăm legume certificate bio. Avem o productivitate mult mai mică decât o companie obișnuită, dar reușim să acordăm o șansă celor cărora li s-a pus etichetă de ne-angajabili”, notează Damien Thiery, CEO-ul Ateliere Fără Frontiere.

Companiile prezente la eveniment au prezentat politicile și modul în care reușesc să operaționalizez criteriile ESG în domeniul achizițiilor, recunoscând că sunt la început și că astfel de dezbateri sunt foarte utile.

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org. „Lucrăm împreună pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă”.

Despre Programul Active Citizens Fund România

Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pantry Communicative de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond descendant de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene. Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omul și consolation în același timp relațiile bilaterale cu statele donateware Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați www.activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro.

 

Despre Ateliere Fără Frontiere:

Asociația Ateliere Fără Frontiere a fost înființată în 2008 pentru integrarea pe piața muncii a persoanelor vulnerabile. Pentru misiunea sa asociația a creat trei întreprinderi sociale de inserție prin activitatea economică – educlick, remesh și ferma bio&co, în care oferă servicii personalizate de acompaniere socială, consiliere pentru inserție, psihoterapie și acompaniere pedagogică pentru formarea de competențe persoanelor care cumulează multiple dificultăți la angajare (șomaj de lungă durată, adicții, dizabilități, abandon școlar, violență domestică, trafic de persoane, probațiune, pedepse privative de libertate, lipsă locuință etc).

No Comments

Add your comment