LG oferă trei luni de Stadia Pro pe televizoarele LG

Just another WordPress site

LG oferă trei luni de Stadia Pro pe televizoarele LG

Peste 50 de titluri disponibile pentru clienții noi și existenți ai smart TV-urilor LG

care operează webOS 5.0 sau o versiune mai nouă în America de Nord și Europa

LG Electronics (LG) colaborează cu Google Stadia pentru a oferi trei luni de acces1 la Stadia Pro atât pentru clienții noii, cât și pentru cei care au achiziționat în trecut un televizor smart de la LG. Această campanie are o durată limitată și se aplică televizoarelor LG² cu webOS 5.0 sau o versiune ulterioară în cele 22 de țări3 în care Stadia, platforma Google de jocuri în cloud, este acum disponibilă.

Posesorii de televizoare LG care își revendică abonamentul gratuit Stadia Pro obțin acces instantaneu la peste cincizeci de jocuri, cu titluri noi adăugate în fiecare lună, reduceri unice la jocuri și conținut suplimentar oferit în mod regulat. Cu Stadia Pro, care permite grafică până la 4K HDR, gameplay la 60 FPS și sunet surround 5.1 captivant, televizoarele inteligente LG sunt alegerea perfectă pentru gamerii pasionați care caută experiența supremă de joc fără a cumpăra o consolă sau un computer de gaming scumpe.

stadia-pro_LG-TV-final

Stadia store oferă, de asemenea, peste 250 de jocuri populare disponibile pentru cumpărare, inclusiv Cyberpunk 2077, Resident Evil Village, Assassin’s Creed: Valhalla, Hitman 3, Baldur’s Gate 3, precum și acces la o listă tot mai mare de jocuri și demo-uri gratuite, toate disponibile doar cu un controler compatibil, fără să fie nevoie de descărcări sau instalări de jocuri.

Procesul de revendicare a accesului în Stadia Pro este rapid și ușor pentru cei care dețin deja smart TV-urile LG, cu doar un clic pe oferta Stadia Pro din LG Content Store, unde poate fi scanat codul QR.4

 

1 Ofertă disponibilă pentru noii abonați Stadia Pro. Pentru înscriere este necesară o formă de plată validă, dar nu veți fi taxat în primele trei luni și puteți anula oricând – trebuie să anulați înainte de expirarea perioadei de trei luni sau veți fi taxat pentru a patra lună. Pentru a vă gestiona abonamentul, accesați g.co/stadia/subscriptions.

2 Lista completă a modelelor de televizoare compatibile poate fi găsită aici.

3 Google Stadia este disponibil momentan în Statele Unite, Canada, Regatul Unit, Franța, Italia, Germania, Austria, Spania, Suedia, Elveția, Danemarca, Norvegia, Finlanda, Belgia, Irlanda, Țările de Jos, Polonia, Portugalia, Republica Cehă, Slovacia , România și Ungaria.

4 Oferta rambursabilă din 3 august 2022 până în 31 ianuarie 2023. Termenul limită pentru a revendica această ofertă gratuită de abonament Stadia Pro variază în funcție de piață. Se aplică termeni și condiții. Consultați site-ul oficial al țării LG pentru detalii.

 

No Comments

Add your comment