LG LANSEAZĂ CAMPANIA ‘LIFE’S GOOD’, CU SCOPUL DE A TRANSMITE UN MESAJ POZITIV CLIENȚILOR DIN ÎNTREAGA LUME
Compania este prezentă în unele dintre cele mai cunoscute locații din lume cu o identitate vizuală mai dinamică și mai tânără
LG Electronics (LG) a lansat campania Life’s Good de rebranding, prin care își propune să creeze o identitate de brand mai dinamică și mai tânără.
Începând cu 22 august, LG a lansat campania globală Life’s Good prin afișarea unor reclame digitale out-of-home (OOH) în unele dintre cele mai importante locuri din lume, inclusiv în Dubai, Londra, New York, Vietnam și Seoul. Toate imaginile și materialele video prezentate au fost concepute cu atenție, pentru pune în valoare noile direcții vizuale ale LG.
Prin această campanie, LG își propune să transmită mesajul Life’s Good, pentru a inspira publicul să aibă o atitudine pozitivă asupra vieții. În contextul creșterii incertitudinii și instabilității generate de schimbările post-pandemie, obiectivul campaniei este să încurajeze consumatorii, să fie pozitivi și să stimuleze sprijinul reciproc.
Pe lângă prezentarea noii identității, LG își dorește să împărtășească filozofia și valorile companiei. Prin transmiterea mesajului Life’s Good într-un mod dinamic și fresh, LG și-a lansat noua identitate vizuală în aprilie și s-a dedicat constant exprimării sloganului prin toate acțiunile sale.
Cele mai recente reclame ale LG pot fi văzute în Dubai, pe Burj Khalifa, pe zgârie-norii Landmark 81 din Vietnam, pe panourile digitale din Times Square, New York și Piccadilly Circus din Londra, pe ecranul LG LED outdoor de la Óvalo Gutiérrez din Peru, la KP Tower din India, precum și în zone selecte din Coreea de Sud. Campania se extinde și la celebrele autobuze roșii cu etaj din Londra, care prezintă sloganul Life’s Good al LG în noua formă.
Videoclipurile publicitare prezintă “Face of the Future”, fața zâmbitoare formată din literele “L” și “G”, care interacționează dând din cap, mișcându-se în sus și în jos și exprimând diferite emoții. Videoclipul transmite de asemenea spiritul liber sugerat de culoarea LG Active Red, cea mai recentă adăugare la paleta de culori de bază a companiei.
În plus, LG își extinde interacțiunea digitală cu tinerii clienți din întreaga lume prin intermediul canalelor de social media. Începând din 25 august, compania va introduce noi funcții unice, inclusiv “Filtrul LG Finger Heart” și “Life’s Good Sticker Package”, adaptate pentru Instagram și TikTok. Aceste elemente creative, disponibile gratuit pentru utilizatori, fac parte din planul companiei de a se conecta cu clienții în moduri noi și interesante.
De asemenea, compania intenționează să colaboreze cu diferiți influenceri pentru crearea de conținut și să realizeze materiale de prezentare a brandului prin intermediul platformelor sociale ale LG, pentru a transmite esența sloganului “Life’s Good” și de a împărtăși valorile fundamentale ale brandului cu clienții într-un mod autentic.
LG a colaborat cu o serie de influenceri globali care îmbrățișează spiritul „optimiștilor curajoși” care își urmează propriile căi. Printre aceștia se numără actrița și cântăreața americană Willow Smith; înotătorul australian și cântărețul Cody Simpson și modelul nigerian-coreean Jenny Park. Prin aceste parteneriate, LG își propune să amplifice mesajul “Life’s Good“, inspirând și încurajând clienții din întreaga lume.
În luna iulie, LG și-a declarat viziunea de a deveni o „companie de soluții inteligente pentru o viață mai bună” care poate conecta și extinde experiențele clienților și de a desfășura constant activități de rebranduire în diferite puncte de contact cu clienții.
„LG își continuă angajamentul de a comunica activ și de a oferi experiențe inovatoare pentru clienți, ținând cont de nevoile în continuă schimbare ale acestora”, a declarat Lee Jeong-seok, șeful Global Marketing Center al LG Electronics. „Ne propunem să îmbunătățim comunicarea cu clienții prin împărtășirea sinceră a valorilor noastre și a mesajului “Life’s Good“. Plin de optimism, acest mesaj va fi transmis clienților din întreaga lume prin punctele de contact cu clienții.”
Pentru a afla mai multe despre campania “Life’s Good“, accesați www.lg.com/lifesgood/.
No Comments