Honeywell România și Universitatea Naţională de ştiinţă şi Tehnologie POLITEHNICA București au premiat cei mai creativi tineri din competiția TeChallenge
București, România, 13 noiembrie 2023 – Peste 35 de studenți de la universitățile din țară, precum și 77 elevi de liceu s-au încris anul acesta în cea de-a 7-a ediție a competiției TeChallenge.
La fel ca de fiecare dată, concursul organizat de Honeywell România și Universitatea Naţională de ştiinţă şi Tehnologie POLITEHNICA București a adus laolaltă instituții de învățământ cu profil tehnic – licee și facultăți – din București și din toată țara, ai căror elevi și studenți au dezvoltat proiecte inovatoare, antrenându-și ingeniozitatea și creativitatea și învățând lucruri noi unii de la ceilalți.
În plus, Honeywell România le deschide celor care se remarcă în cadrul competiției TeChallenge și oprtunitatea de a obține un loc în echipa sa, în cadrul unor stagii de practică sau chiar ca angajați.
Anul acesta s-au încris în total în competiție 115 tineri (elevi și studenți de la Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București, Universitatea Tehnică de Construcții București, Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești și Universitatea Politehnica Timișoara), care au lucrat la 51 de proiecte (22 aparținând echipelor de studenți și 29 aparținând elevilor).
În etapa finală au ajuns 21 de proiecte realizate de echipele de liceeni și 16 proiecte realizate de studenți, iar juriul – format din reprezentanți ai cadrelor didactice universitare și ai Honeywell România – a premiat 7 dintre proiectele realizate de elevi și 9 dintre cele realizate de studenții universităților din concurs.
La categoria Studenți, premiul I a fost obținut de echipa DEXTRA, al cărei proiect a constat într-un robot modular cu 4 grade de libertate, integral realizat din materiale reciclabile și printate cu o imprimantă 3D. Robotul poate fi echipat cu până la 6 grade de libertate.
La categoria Elevi, premiul I a fost obținut de echipa SPLE – Solar Powered Laser Engraver, care a dezvoltat un proiect care constă într-un dispozitiv care este capabil să realizeze gravuri laser de mici dimensiuni pe o arie largă de materiale (lemn, piele natural etc.), acesta fiind alimentat de la panouri solare.
„Suntem prezenți pe piața locală de 25 de ani, timp în care am încercat să contribuim cât mai mult la dezvoltarea comunității de specialiști în domeniul tehnic. Parteneriatele pe care le avem cu instituțiile de învățământ din țară, așa cum este și cel pe care îl derulăm de mulți ani cu Universitatea Naţională de ştiinţă şi Tehnologie POLITEHNICA București, au în vedere exact acest scop, astfel că TeChallenge reprezintă pentru noi mai mult decât un simplu proiect. Ne-am angajat să susținem educația în România și să le oferim tinerilor ocazia de a corela în practică toate cunoștințele teoretice pe care le învață pe băncile școlii. Ne bucurăm să vedem că interesul lor este unul crescut, așa că îi așteptăm și la următoarele ediții și îi invităm să construiască viitorul alături de noi” – Mihai Brană, Managing Director Honeywell România.
„Competiţia de proiecte TeChallenge este deja un eveniment cu tradiţie în universitatea noastră, un concurs de succes dedicat deopotrivă elevilor și studenților, care își pot folosi creativitatea și inteligența pentru a soluționa provocările actuale ale societăţii şi ştiiinţei. Însă, ceea ce cred că este la fel de important – evenimentul este un exemplu de implicare activă a mediului economic în formarea viitoarelor generații de specialişti. Din această perspectivă, Honeywell România a stabilit un standard ridicat al implicării în viitorul tinerilor ingineri, prin crearea de noi laboratoare, dezvoltarea de curriculă şi susţinerea activităţilor extracurriculare, cum ar fi concursurile şi şcolile de vară. Avem speranța că multe alte companii vor urma acest exemplu. Felicitări tuturor participanților care au făcut parte din această a 7-a ediție a competiției, un eveniment creativ, interesant și antrenant” – Mihnea Costoiu, rector al Universității Naţionale de Ştiinţă şi Tehnologie POLITEHNICA București.
Competiția TeChallenge se adresează liceelor și facultăților cu profil tehnic și are scopul de a-i încuraja pe tineri să își antreneze creativitatea și spiritul inovator, îmbogățindu-și cunoștințele teoretice și practice care să le fie de folos pentru a-și construi o carieră.
Până în prezent, peste 600 tineri au participat la competiția TeChallenge și au înscris în total 279 de proiecte.
No Comments