Up România și Sezamo, parteneri pentru consum responsabil: Plățile cu cardul Up Dejun și Up Cadou, acum disponibile pe platforma Sezamo.ro
București, 14 martie 2024 – Prin intermediul acestei colaborări, beneficiarii cardurilor Up Dejun și Up Cadou pot achiziționa o gamă variată de produse alimentare și non-alimentare disponibile pe platforma Sezamo. Aceștia pot folosi cardul Up Dejun exclusiv pentru achiziționarea de produse alimentare și cardul Up Cadou pentru cumpărături atât alimentare, cât și non-alimentare.
Parteneriatul dintre cele două companii subliniază angajamentul comun pentru promovarea unui stil de viață sănătos și echilibrat. Prin facilitarea plăților cu cardurile de masă Up Dejun și Up Cadou, Sezamo și Up România își propun să încurajeze clienții să facă alegeri informate și responsabile în ceea ce privește achizițiile lor, contribuind astfel la promovarea unui consum responsabil și sustenabil.
“Suntem încântați să avem alături de noi Sezamo în această inițiativă. Prin această colaborare, oferim beneficiarilor de carduri Up Dejun și Up Cadou o experiență îmbunătățită de cumpărături online, într-un mod accesibil și fără efort. Ne dorim să promovăm un stil de viață responsabil și să facilităm accesul clienților noștri la produse de calitate, iar parteneri precum Sezamo împărtășesc aceleași valori fundamentale”, a declarat Elena Pap, CEO Up România.
Plata cu cardurile Up Dejun sau Up Cadou pe site-ul sezamo.ro, sau în aplicația mobilă Sezamo, este disponibilă pentru toți utilizatorii beneficiului extrasalarial din București și județul Ilfov.
“Punem la dispoziția clienților noștri cât mai multe metode de plată, pentru a le spori confortul, iar colaborarea cu Up România a venit la momentul potrivit. Astfel, beneficiarii de carduri de masă Up vor putea să-și facă online toate cumpărăturile, fără a mai pierde timp în trafic și prin magazine. Combaterea risipei alimentare este una dintre prioritățile noastre, iar colaborarea cu Up România, companie care promovează consumul responsabil, marchează un pas important în misiunea noastră de a oferi servicii care nu doar îmbunătățesc viața clienților noștri, dar și promovează un viitor mai sustenabil“, a declarat Cristian Sălceanu, CEO Sezamo.
Up România și Sezamo își mențin angajamentul față de furnizarea de soluții inovatoare și servicii de calitate, în timp ce promovează valorile comune de responsabilitate și sustenabilitate. Astfel, Sezamo a ales să fie partenerul celei de-a doua ediții a „Olimpiadei de gătit cu ce ai în frigider” organizată de Up România, un eveniment B2B care își propune să încurajeze consumul responsabil de alimente și să lupte împotriva risipei alimentare în comunitatea Up România.
Olimpiada de gătit cu ce ai în frigider
Pasionații de bucătărie din companii precum NHR AGROPARTNERS, M&C BUSINESS, GEBRUDER WEISS, LUGERA, INSTORE POWER PROVIDER, SANOFI ROMÂNIA, ROMSTAL și TRUST MOTORS au colaborat pentru a promova un stil de viață sănătos și responsabil, iar Sezamo a fost alături de ei furnizând produsele necesare pentru preparatele gătite, susținând astfel eforturile comune de a face o diferență pozitivă în comunitatea Up România.
În urma evenimentului, Up România a donat contravaloarea a 700 de mese către Asociația Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor, consolidându-și angajamentul pentru responsabilitate socială și sprijinirea comunității.
Up își propune să ofere clienților săi nu doar opțiuni convenabile de plată, ci și oportunități de a lua decizii informate și responsabile în ceea ce privește achizițiile lor zilnice. Acest nou parteneriat marchează un nou capitol în misiunea noastră comună de a contribui la bunăstarea și sustenabilitatea comunității în care ne desfășurăm activitatea.
No Comments