Asociația Zi de Bine inaugurează al șaptelea parc „Plantați în amintire”, la Câmpulung

Just another WordPress site

Asociația Zi de Bine inaugurează al șaptelea parc „Plantați în amintire”, la Câmpulung

București, 28 octombrie 2024: Asociația Zi de Bine a inaugurat al șaptelea parc „Plantați în amintire” la Câmpulung, un loc dedicat amintirii persoanelor dragi, plecate dintre noi. Parcul se află în cartieul Vișoi, pe strada Emil Gârleanu, și a fost amenajat cu 100 de arbori și arbuști, fiecare însoțit de o poveste de viață nemuritoare, transformându-se într-un spațiu simbol al iubirii și al recunoștinței. 

Proiectul este susținut de partenerii strategici ai Asociației Zi de Bine, Lidl România, Grupul E.ON România și Leroy Merlin.

În cei doi ani de la lansarea proiectului, Asociația Zi de Bine a reușit să planteze mai bine de 1.000 de arbori și arbuști în cele șapte parcuri de amintiri amenajate în orașele Lugoj, București, Oradea, Constanța, Târgu Mureș, Brașov și, acum, Câmpulung. Fiecare arbore plantat este însoțit de o plăcuță de metal cu un cod QR, care oferă acces la o poveste de viață, transformând aceste parcuri într-un spațiu al amintirilor și al comunității. Proiectul „Plantați în amintire” nu s-a oprit doar la crearea de parcuri, ci a dezvoltat și o arhivă online, plantatiinamintire.ro, unde poveștile de viață sunt păstrate și împărtășite, generând o comunitate puternică și unită în jurul acestui demers. Până în prezent, au fost adunate peste 400 de comentarii la aceste povești, oamenii împărtășindu-și amintirile și oferindu-și sprijin reciproc prin intermediul platformei recent relansate.

Plantez un copac pentru omul care cânta când punea masa, care stătea la povești cu doamna de la magazin, care era stâlpul familiei și care, până în ultima clipă, a avut grijă de cei din jurul lui”, poveste din parcul Plantați în Amintire – Lugoj.

Proiectul nu se limitează doar la parcuri, ci se extinde oferind sprijin emoțional într-un grup de suport pentru persoanele aflate în doliu, organizat la Centrul Comunitar Zi de Bine din București. Grupul, activ de mai bine de un an, este ghidat de un psihoterapeut specializat în Psihoterapia Integrativă a traumei, asigurând un spațiu sigur pentru împărtășirea emoțiilor și găsirea alinării.

„Ne bucurăm că am reușit să extindem rădăcinile proiectului nostru până la Câmpulung, unde am creat un spațiu menit să aducă alinare celor care și-au pierdut persoanele dragi. Parcul „Plantați în amintire” nu este doar un loc unde natura prinde viață, ci și un loc în care amintirile rămân vii prin poveștile celor care ne-au marcat viețile. Vom extinde acest demers și pregătim deja, în 2025, amenajarea unui nou parc la Ploiești . Fiecare copac plantat aduce mai mult decât viață, aduce o moștenire vie a iubirii și a conexiunii care leagă oamenii, indiferent de distanță sau timp.” au adăugat Melania Medeleanu și Luciana Zaharia.

No Comments

Add your comment