OLX: Achizițiile second-hand în platformă au redus emisiile de CO2 cu peste 34 de milioane de tone, în 2021
Comunicat de presă
București, 02 mai 2022
OLX, liderul pieței locale de anunțuri generaliste și unul dintre cele mai vizitate site-uri din România, a lansat recent un raport de sustenabilitate în care analizează impactul pozitiv asupra mediului, ca urmare a nenumăratelor achiziții de articole second-hand pe platformă.
OLX permite tuturor utilizatorilor să cumpere și să vândă produse second-hand, încurajând, astfel, alegerile sustenabile și răspunzând în mod direct provocărilor globale cu care se confruntă planeta. De fiecare dată când un anumit produs este revândut pe OLX, durata medie de viață a acestuia este automat prelungită, prin simpla menținere în uz.
Analiza, realizată în contextul Zilei Pământului, aduce în prim-plan principalele beneficii pentru mediu ale tranzacțiilor din platformă, în 8 categorii cheie: autoturisme și motociclete, electronice (telefoane mobile, tablete, laptopuri și televizoare), îmbrăcăminte și cărți.
La nivel global, achiziționarea acestor produse este echivalentă cu reducerea a 34 milioane de tone de emisii de CO2, dar și cu salvarea a 357 milioane de metri cubi de apă și a 4,2 milioane de tone de materiale, având în vedere datele corespunzătoare vânzării, în 2021, a 26 de milioane de articole pe platformele OLX din 19 țări.
În România, pe parcursul anului trecut, utilizatorii OLX au vândut în platformă peste 710.000 de produse, ceea ce a făcut posibilă reducerea emisiilor de carbon cu 1,7 milioane de tone și, în același timp, economisirea a 18 milioane de metri cubi de apă și a 209.000 de tone de materiale.
„Observăm din ce în ce mai des o tendință pozitivă de conștientizare a schimbărilor climatice și a impactului pe care obiceiurile noastre de consum îl au asupra mediului. Consumul de produse second-hand este una dintre modalitățile prin care putem contribui la o economie mai durabilă și suntem încântați să vedem că foarte mulți dintre utilizatorii OLX, pe lângă faptul că își doresc să facă o alegere smart, la un preț corect, folosesc, de asemenea, platforma și pentru acest scop sustenabil.”, afirmă Sebastiaan Lemmens, Director general OLX România, Portugalia, Bulgaria.
Cumpărarea unui telefon mobil second-hand reduce, în medie, 52 kg de emisii de CO2, 170g de materiale, 1 metru cub de apă și 795 MJ de energie. Cumpărarea unui televizor second-hand va economisi 317 kg de emisii de CO2, 22 kg de materiale, 5 metri cubi de apă și 4.865 MJ de energie. În cazul unei mașini, impactul ecologic este substanțial, echivalent cu
economisirea a aproximativ 5 tone de emisii de CO2, 688 kg de materiale, 55 de metri cubi de apă și 75.000 MJ de energie.
Informații suplimentare despre raport
Impactul asupra mediului este calculat pe baza “FAST Modeling Standard”, combinând datele extrase din platforma OLX privind vânzările fiecărei categorii de produse, precum și date din diverse surse oficiale pentru a estima impactul fiecărui produs, cu informații de mediu privind extracția resurselor, potențialul de încălzire globală, utilizarea apei și a energiei.
Calculul se face luând în considerare impactul achiziției unui articol nou, inclusiv producția, transportul și eliminarea la sfârșitul ciclului de viață, în raport cu numărul de articole noi care nu au fost vândute deoarece au fost achiziționate la mâna a doua pe OLX, iar apoi luând în calcul numărul total de articole vândute pe platformă și prelungirea duratei lor de viață cu ajutorul unui nou utilizator.
Versiunea integrală a raportului global poate fi accesată la: https://www.olxgroup.com/impact
Despre OLX:
OLX România, parte a OLX Group, este liderul pieței locale de anunțuri generaliste, cu peste 4 milioane de anunțuri active și o medie lunară de peste 12 milioane de vizitatori, potrivit SATI. Pe OLX se găsește o gamă largă de categorii printre care electronice și electrocasnice, mașini, proprietăți imobiliare, obiecte de vestimentație sau pentru casă și grădină. Platforma se poate accesa atât de pe desktop, cât și din aplicațiile mobile pentru iOS, Android.
No Comments