Liderii industriei de constructii au semnat o initiativa comuna pentru a stimula renovarea cladirilor si eficienta energetica in Europa Centrala si de Est
Asociaţia pentru Promovarea Eficienţei Energetice în Clădiri (ROENEF), salută inițiativa regională a membrilor săi și semnarea memorandumului de la Forumul pentru Eficiența Energetică din Europa Centrală și de Est (Forumul C4E) desfășurat în Samorin, Slovacia, in perioada 23-26 mai 2023.
La Forumul pentru Eficiența Energetică din Europa Centrală și de Est (Forumul C4E), liderii industriei din sectorul renovării clădirilor DAIKIN, DANFOSS, KNAUF INSULATION, ROCKWOOL, SAINT-GOBAIN, SIGNIFY și VELUX au semnat un memorandum prin care se angajează să lucreze împreună și să ia măsuri sistematice și eficiente pentru a îmbunătăţi profilul renovării clădirilor și eficienței energetice în cadrul politicilor publice din țările ECE. Această inițiativă reprezintă o nouă validare a angajamentului şi implicării în eforturile asociaţiei de a promova eficienţa energetică în clădiri ca prioritate strategică la nivel naţional în vederea atingerii obiectivelor privind neutralitatea climatică şi securităţii energetice.
“Memorandumul semnat în cadrul Forumului pentru Eficiența Energetică din Europa Centrală și de Est (Forumul C4E), reprezintă o iniţiativă proactivă şi un model de bune practici pentru liderii industriei în vederea susţinerii eforturilor naţionale şi europene de implementare a Valului Renovării în vederea atingerii obiectivului de neutralitate climatică la nivelul UE până în anul 2050. Industria este pregătită să ofere cele mai moderne tehnologii şi soluţii în vederea atingerii ţintelor ambiţioase cu privire la renovarea aprofundată a stocului de clădiri însă este nevoie de un efort susţinut din partea tuturor stake holderilor, de colaborare, comunicare şi promovare a celor mai bune practici. Acest demers este un prim exemplu regional al unei astfel de colaborări extinse” a declarat Mihai Moia, Director Executiv ROENEF
Două treimi din cele 43,6 milioane de locuințe din clădirile unifamiliale și multifamiliale din țările din Europa Centrală și de Est (ECE) au mai mult de 30 de ani (construite înainte de 1989, conform Observatorului privind fondul de clădiri ale UE) și sunt în mare măsură ineficiente energetic. Cetățenii și societățile suportă facturi mari la energie, confort scăzut, poluare severă a aerului și dependență de combustibilii fosili peste media UE.
Prezenţa companiilor în ECE numără peste 42 de mii de angajați și 100 de fabrici de producție. Aceștia intenționează să se concentreze pe un angajament mai sistematic și mai eficient în cadrul dezbaterilor naționale de politici publice iar renovarea clădirilor să devină tematica
prioritară. Cetățenii și instituțiile au nevoie de contribuţia guvernelor naționale pentru adoptarea de politici publice care să le ajute să depășească un număr de bariere în calea renovării clădirilor și pentru a contribui la beneficiile comune precum aerul curat, sănătatea publică, securitatea energetică și decarbonizarea.
Renovarea poate oferi clădiri mai sănătoase, mai eficiente și mai ieftine din punct de vedere operaţional precum și un aer mai curat și o securitate energetică îmbunătățită a țărilor din ECE. Mai mult decât atât, renovarea clădirilor oferă deja sute de mii de locuri de muncă în regiunea ECE.
Industria susține aceste afirmații prin concluziile unor studii de specialitate: numai izolarea clădirilor rezidențiale poate economisi în medie 44 % din consumul final de energie și 46 % din gazele naturale, conform Buildings Performance Institute Europe. EuroWindoor a identificat că înlocuirea ferestrelor poate duce la potențiale economii suplimentare de energie de până la 15% din necesarul total pentru încălzire. Healthy Homes Barometer 2022 a arătat că unul din trei europeni este afectat de cel puțin un pericol climatic interior, cum ar fi umezeala și mucegaiul, întunericul, frigul sau zgomotul excesiv. Pompele de căldură au potențialul de a reduce emisiile cu peste 600 de milioane de tone de CO2 în stocul de clădiri la nivel european, potrivit unei perspective Gluckman Consulting. Ecofys a calculat că sistemele tehnice ale clădirii, care includ contorizarea, reglarea temperaturii și echilibrarea instalațiilor de încălzire, răcire și apă caldă, au potențialul de a genera economii de energie de până la 30%. În cele din urmă, trecerea tuturor instalaţiilor de iluminat la LED-uri conectate ar putea reduce emisiile anuale cu 19 milioane de tone de CO2 și costurile cu energia cu 16,4 miliarde de euro în țările ECE, așa cum este subliniat de modelul de conversie Green Switch.
Liderii de afaceri regionali se angajează să ridice profilul renovării clădirilor și al eficienței energetice, oferind resursele personale și financiare necesare pentru a înființa și menține asociații naționale dotate cu expertiză pentru a se angaja în dezbaterile publice în mod eficient.
Companiile își propun, de asemenea, să își valorifice expertiza și cunoștințele prin invitarea altor întreprinderi, instituții neguvernamentale, academice și publice să colaboreze și să sprijine inițiativele naționale și regionale care pledează pentru renovarea clădirilor și eficiența energetică. Cooperarea se va concentra pe politici de eficiență energetică, programe de renovare și alte aspecte conexe în țările ECE, inclusiv Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, România, Bulgaria, Serbia, Croația, Slovenia și altele.
Despre ROENEF
Asociația pentru Promovarea Eficienței Energetice în Clădiri – ROENEF, reprezintă o asociatie non-profit, apolitică, formată din companii multinaționale precum Saint Gobain, Rockwool, Knauf Insulation, Signify, Danfoss, Velux Romania, Alukonigstahl, URSA, SOMFY, Schneider Electric, ALUPROF, DAIKIN, PERI Romania, având ca obiectiv promovarea și susținerea unui cadru legislativ favorabil creșterii eficienței energetice în clădiri în vederea atingerii obiectivelor naţionale şi europene de securitate energetică, competitivitate și dezvoltare durabilă.
No Comments