Visual FAN S.A.: Proiectul centralelor fotovoltaice pentru Compania de Apă Arad a fost recepționat și pus în funcțiune

Just another WordPress site

Visual FAN S.A.: Proiectul centralelor fotovoltaice pentru Compania de Apă Arad a fost recepționat și pus în funcțiune

Brașov, 14 decembrie, 2023 – Visual Fan S.A., unul dintre cei mai importanți furnizori de tehnologii sustenabile și de soluții inovatoare pentru producția de energie verde, anunță finalizarea și punerea în funcțiune a centralelor fotovoltaice pentru Compania de Apă Arad S.A..

Proiectul, demarat la jumătatea lunii august 2023, a avut ca obiectiv construcția a două centrale fotovoltaice cu o putere totală de 799,5 kWp, amplasate în cadrul Uzinei de Apă II și a Stației de Epurare Arad. Echipa Visual Fan a reușit să implementeze cu succes proiectul, respectând termenele stabilite și dând dovadă de profesionalism și eficiență în gestionarea fiecărei etape.

Cele două centrale fotovoltaice, de 399,75 kWp fiecare, sunt echipate cu 1.230 de panouri fotovoltaice de 650 W, marca Allview, și 6 invertoare solare Growatt On-Grid, cu o putere nominală de 110 kW. Structurile de susținere, realizate din beton armat, au fost proiectate pentru a asigura stabilitate și rezistență în condiții meteo nefavorabile. Acestor subansamble li se alătură un sistem de accespoint și echipamente de Data Management și Energy Meter.

Proiectul, finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), este aliniat cu obiectivele de reducere a emisiilor de CO2 și contribuie semnificativ la tranziția energetică și modernizarea sistemului energetic, într-un cadru de sustenabilitate.

Lucian Peticilă, CEO Visual Fan, a subliniat importanța proiectului, declarând: “Suntem mândri să anunțăm finalizarea proiectului pentru Compania de Apă Arad. Această realizare reprezintă nu doar un succes operațional semnificativ, ci și o confirmare a competenței, profesionalismului și expertizei echipei Visual Fan.”

Visual Fan, prin divizia specializată Allview INDUSTRY – IMM, continuă să se implice activ în cercetarea și dezvoltarea de tehnologii pentru producția de energie regenerabilă. Cu o perspectivă orientată spre viitor, compania își propune să aibă un portofoliu de peste 100 MW de proiecte de energie solară implementate până la finalul anului 2024. Mai multe detalii despre serviciile oferite de divizia dedicată producției de energie verde puteți regăsi pe website-ul oficial www.allview.ro/solarenergy/industry-imm/.

No Comments

Add your comment