Dezvoltatori din echipele de creație ale celebrelor jocuri Cyberpunk 2077 și Baldur’s Gate 3 vin la Dev.Play 2024

Just another WordPress site

Dezvoltatori din echipele de creație ale celebrelor jocuri Cyberpunk 2077 și Baldur’s Gate 3 vin la Dev.Play 2024

Conferința va avea loc în Aula Magna a Universității Politehnica din București pe 3 și 4 iunie

București, 22 mai 2024 – La Dev.Play, conferința dezvoltatorilor de jocuri video din România și Europa de Est, vor fi prezenți în premieră în România doi oameni creativi cheie pentru unele din cele mai recunoscute jocuri video din ultimii ani: Borislav Slalov, compozitor și director muzical pentru Baldur’s Gate 3 și Sebastian Kalemba, game director al sagăi The Witcher. Ediția din 2024 a Dev.Play va avea loc în Aula Magna din cadrul Univeristății Politehnica din București, pe 3 și 4 iunie 2024. Evenimentul aduce în fața dezvoltatorilor de jocuri, investitorilor, publisherilor și profesioniștilor peste 20 de nume importante din industria locală și internațională.

Borislav Slavov este un compozitor și director muzical multipremiat, cunoscut mai ales pentru partiturile sale pentru jocurile Divinity: Original Sin 2, Baldur’s Gate 3 și Crysis 2, unde a lucrat în calitate de compozitor principal alături de apreciatul Hans Zimmer.

Sebastian Kalemba a început să lucreze în timpul producției lui Witcher 3: Wild Hunt ca animator principal, iar în timp a fost promovat pe poziția de Head of Animation și Animation Director pentru Cyberpunk 2077. Sutele de ore petrecute regizând actori și secvențe din joc și coordonând toate departamentele l-au pregătit pe Sebastian pentru a prelua rolul de game director al noii saga Witcher.

Talk-urile lui Borislav Slalov despre viitorul muzicii în jocurile video și al lui Sebastian Kalemba despre importanța viziunii în cadrul unei echipe de producție au loc în prima zi a conferinței, pe 3 iunie, de la ora 15:30, respectiv 16:30.

Un invitat special al evenimentului este și Fawzi Mesmar, VP Global Creative la Ubisoft. Fawzi este game designer și din această postură a lucrat la peste 20 de titluri de care s-au bucurat milioane de jucători din întreaga lume, inclusiv jocuri din francizele Mario Rabbids, Battlefield și Star Wars. Fawzi Mesmar va vorbi despre cum să creezi momente memorabile în jocuri, marți, 4 octombrie, de la ora 14:30.

“Dev.Play revine pe o scena nouă, cu un line-up deosebit. Suntem onorați să avem ca invitați oameni care au contribuit la unele din cele mai bune jocuri din istoria industriei și considerăm că prezentările lor îi vor inspira pe dezvoltatorii din industria locală.“, a precizat Cătălin Butnariu, fondatorul Dev.Play și președintele RGDA.

În cadrul zonei Indie Expo vor fi prezente jocuri din România și Europa de Est, unele dintre ele putând fi jucate în premieră la Dev.Play. O altă oportunitate pentru dezvoltatorii independenți este Dev.Play Indie Festival, un eveniment online desfășurat în paralel cu conferința, unde studiouri din Ungaria, Estonia, Muntenegru, Ucraina, Serbia, Polonia, Bulgaria și România își vor arăta titlurile în cadrul unui stream online, iar jocurile respective vor fi disponibile pe Steam cu reduceri exclusive. Indie Expo și Indie Festival au fost la fiecare ediție elemente de succes ale conferinței, iar jocurile care au fost prezentate pentru prima dată la Dev.Play au continuat să câștige premii la competiții internaționale indie renumite sau au obținut investiții și deal-uri de publishing.

Mai mult, în cadrul Dev.Play, studenții și dezvoltatorii aspiranți vor putea participa la două workshop-uri introductive în industria dezvoltării de jocuri video. Workshop-ul „Getting Started In The Game Dev Industry (In Romania)” se adresează studenților care sunt interesați să se alăture industriei de dezvoltare de jocuri. Veteranii industriei locale, Alexandru Pădure și Cătălin Butnariu, vor trece în revistă procesul dezvoltarii unui joc video și diferitele roluri care contribuie la crearea unui joc, precum și diferitele oportunități de angajare și antreprenoriat care sunt disponibile în industria locală din România. În cadrul workshop-ului „Anatomy Of A Mobile Game (From An Engineering Perspective)”, Marius Gherman de la Amber Studio va vorbi despre elementele constitutive ale unui joc pentru mobil și practicile obișnuite pentru crearea unor astfel de produse. Programul complet al workshop-urilor poate fi văzut aici. Studenții care doresc să participe la workshp-uri beneficiază de un preț accesibil la întreg evenimentul.

În prima zi a Dev.Play, femeile care lucrează în industrie sunt invitate să participe la întâlnirea „Women in Games Lunch”. Eveniment este dedicat specialistelor cu roluri tehnice în studiouri și își propune să aducă în discuție și să dezbată mituri comune și perspective noi despre rolul femeilor într-o industrie încă dominată de bărbați. Evenimentul va fi moderat de Agnes Corlătescu, Technical Product Owner și Cristina Hodea, HR Lead în cadrul Playtika.

Bilete și mai multe informații despre acțiunile din cadrul Dev.Play pot fi găsite pe https://dev-play.ro/

DESPRE DEV.PLAY

Dev.Play este o conferință care are loc anual în București, organizată de Asociația Dezvoltatorilor de Jocuri Video din România (Romanian Game Developers Association – RGDA). Dev.Play este singura conferință majoră a dezvoltatorilor de jocuri care are loc în România. Misiunea Dev.Play este de a promova industria de dezvoltare a jocurilor din România și Europa de Est, atât la nivel local cât și internațional, și de a le oferi participanților săi oportunitatea de a se conecta cu alți profesioniști din industrie.

www.dev-play.ro // info@dev-play.ro

DESPRE RGDA

Romanian Game Developers Association (RGDA) este o organizație non-profit fondată în 2013 cu misiunea de a dezvolta și promova industria de dezvoltare a jocurilor din România. Membrii RGDA acoperă în prezent peste 90% din profesioniștii locali din industria de dezvoltare de jocuri.

www.rgda.ro // contact@rgda.ro

No Comments

Add your comment