Carice von Houten, nimeni alta decât Melissandre, un personaj-cheie din fenomenul Game of Thrones, va participa la cea de-a șaptea ediție a East European Comic Con, care va avea loc în perioada 24-26 mai la Romexpo. Evenimentul va fi primul din lume ce se va desfășura după finalul cel de-al optulea și ultim sezon și …
BUCURESTI, 22 aprilie 2019 – Xerox a anuntat recent lansarea unor optimizari de securitate pentru gama de echipamente multifunctionale de imprimare Xerox AltaLink® (MFP-uri), care le ofera manager-ilor IT, administratorilor de retea si ofiterilor de securitate un nivel suplimentar de protectie si posibilitatea de a implementa o abordare proactiva privind amenintarile de retea. „In vreme ce alte echipamente de …
În lunile martie și aprilie LEROY MERLIN s-a implicat într-o acțiune de Responsabilitate Socială dedicată zonelor rurale. Astfel, prin mobilizarea a 200 de membri voluntari din echipele magazin și sediu, au fost plantați peste 10.000 de salcâmi, stejari și ulmi în localitățile Lipănești (Prahova), Cuza Vodă (Galați) și Apahida (Cluj), cu sprijinul asociațiilor „Se poate”, …
Cuprins: Seria Acer Aspire continuă să își depășească rivalii prin echiparea cu cele mai noi procesoare și unități grafice, precum și cu ecrane FHD cu rame înguste Acer Aspire 7 este echipat cu un procesor Intel® Core™ i7 din a 8-a generație, SSD NVMe PCIe până la 1TB în RAID 0 și un HDD de …
București, 16 aprilie 2019 – Epson anunță câștigătorii primei competiții Win-A-Robot organizată de Epson Europa pentru regiunea EMEAR. Echipele câștigătoare au demonstrat posibilitățile întrebuințării inovatoare a roboticii și tehnologiilor de automatizare într-o serie de sectoare de activitate din Ungaria, Irlanda, Germania, Italia și Marea Britanie. „Roboții și automatizarea vor juca un rol foarte important în …
București, 16 aprilie 2019: De la sfârșitul lunii ianuarie, Andreea Petrișor face parte din echipa de management de pe plan local a grupului Delivery Hero SE, una dintre cele mai mari platforme de comenzi și livrări de mâncare la nivel global, prezentă în România prin operațiunile foodpanda și hipMenu. Din noua postură, Andreea Petrișor se …
București, 12 aprilie 2019 – Începând cu această lună, Häagen-Dazs, îngheţata super premium numărul 1 în lume, distribuită în România de Maresi Foodbroker, își schimbă identitatea vizuală, punând accent pe extraordinarul pe care fiecare dintre noi îl poate găsi în viața de zi cu zi. Sub conceptul „Everyday Made Extraordinary”, Häagen-Dazs invită consumatorii să descopere …
Arctic, liderul pieței de electrocasnice din România, a fost certificat drept brandul de electrocasnice ce oferă cel mai bun raport calitate-preț de către International Certification Association (ICERTIAS), demonstrând că este unul dintre cele mai cunoscute și apreciate branduri românești. Certificarea a fost primită în urma votului românilor și este parte a studiului ICERTIAS Best Buy …
In 2018, Gaza Cybergang, despre care se stie acum ca este formata din mai multe grupuri, cu grade diferite de complexitate, a lansat o operatiune de spionaj cibernetic ce vizeaza persoane si organizatii cu un interes politic in Orientul Mijlociu. Campania, numita SneakyPastes, a folosit adrese de e-mail de unica folosinta pentru a raspandi infectia …
PC Garage, unul dintre cele mai mari magazine online de produse IT și electronice din România și în același timp un reper pentru toți cei pasionați de tehnologie, continuă seria campaniilor dedicate pasionaților de jocuri printr-o nouă promoție, în cadrul căreia oferă cadou o tastatură mecanică de gaming la achiziționarea oricărui sistem by PC Garage …
Recent Comments